Fondul de salvare pentru ţările din zona euro ar trebui dublat până la 1.500 miliarde de dolari, dacă politicienii doresc ca sectorul privat să participe la cel de-al doilea pachet de sprijin pentru Grecia, a declarat joi Nout Wellink, preşedintele Băncii Centrale a Olandei şi membru în consiliul guvernator al BCE.
Într-un interviu acordat cotidianului olandez Het Financieele Dagblad, Nout Wellink a apreciat că un nou pachet de sprijinire a Greciei ar prezenta atât de multe inceritudini şi riscuri încât o dublare a fondului de salvare pentru ţările din zona euro ar fi necesară pentru a ţine cont de riscul de contagiune pentru Irlanda şi Portugalia.
"Dacă iei în calcul aceste riscuri, trebuie să pui la punct o plasă de siguranţă" a declarat Nout Wellink."Fondul de salvare ar trebui majorat la 1.500 miliarde de euro şi ar trebui să fie mai multă flexibilitate în modul cum sunt cheltuiţi banii", a adăugat Wellink.
Imediat după publicarea acestui articol, moneda euro a coborât până la 1,4113 dolari, cea mai scăzută valoare din ultimele trei săptămâni.
Marţi, liderii europeni nu au reuşit să ajungă la un acord pentru un al doilea program de sprijinire a Greciei, în condiţiile în care nu au reuşit să-i convingă şi pe deţinătorii privaţi de obligaţiuni greceşti să suporte o parte din costuri.
De asemenea, oficialii BCE şi-au reiterat refuzul faţă de orice soluţie de sprijinire a Greciei care ar fi constrângătoare pentru creditorii privaţi. "Nu suntem împotriva unei implicări a sectorului privat în finanţarea Greciei, însă trebuie să fie una complet voluntară, altfel ar avea efecte negative pe pieţele financiare, posibil chiar şi pentru alte ţări", a apreciat miercuri economistul şef al BCE, Jürgen Stark.
SURSA: Agerpres