Un oficial local dintr-o parte a regiunii Herson din sudul Ucrainei controlată de forţele ruse a fost ucis joi într-un atentat cu bombă vizând maşina cu care se deplasa, a anunţat administraţia locală instalată de Rusia, citată de Reuters.
Oficialul a fost ucis într-un atentat cu bombă
Administraţia locală instalată de Rusia a dat vina pentru uciderea lui Andrei Ştepa pe „terorişti ucraineni”.
Într-un comunicat pe Telegram, această administraţie a precizat că Ştepa, principalul responsabil al Liubimivka, o localitate situată pe malul stâng al Niprului – marele fluviu ce traversează Ucraina – şi ocupată de armata rusă, a „murit tragic” după explozia unui autoturism provocată de „terorişti ucraineni”.
Niprul a devenit linia de front în această regiune de când soldaţii ruşi au părăsit malul său drept (de vest) la începutul lunii noiembrie.
Nu a existat niciun comentariu imediat asupra incidentului din partea autorităţilor ucrainene.
Nu este singurul caz din ultima perioadă
Informaţiile presei ucrainene despre moartea lui Ştepa s-au referit la el ca la „un ocupant” şi cineva care a colaborat activ cu forţele ruse. Imagini video neverificate ale presupusului atentat postate online arătau un fum gros de culoare cenuşie şi flăcări care se ridicau în aer deasupra unei maşini.
Kievul a declarat că intenţionează să recupereze prin forţă tot teritoriul capturat de trupele ruse de când ele au invadat Ucraina la 24 februarie în ceea ce Moscova numeşte „operaţiune militară specială” pentru a-şi asigura propria securitate, aminteşte sursa citată.
Ştepa este ultimul dintr-un număr de oficiali instalaţi de Rusia morţi în circumstanţe tulburi. În noiembrie, Kirill Stremousov, şef adjunct al administraţiei locale instalate de Rusia în Herson, a murit într-un acccident de maşină în ciuda faptului că se deplasa într-un vehicul blindat, în timp ce alţi oficiali instalaţi de Rusia au fost răniţi sau ucişi în explozii de bombe.
O nouă groapă comună descoperită la Herson
Pe de altă parte, alte 36 de morminte ale unor persoane ucise în timpul ocupației rusești au fost descoperite într-un cimitir din Herson, a declarat ministrul adjunct de interne Evhen Yenin azi. Potrivit oficialului, situl include, de asemenea, trupurile unor militari ucraineni.
În prezent, anchetatorii ucraineni colectează mostre de ADN de la rude pentru a identifica victimele, a mai precizat Yenin.
Orașul Herson din sudul Ucrainei a fost eliberat la date de 11 noiembrie, după ce Rusia s-a retras pe malul estic al râului Nipru.