În contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, mai multe țări din întreaga lume au început să acorde o atenție sporită domeniului apărării. În acest sens, un oficial european a subliniat faptul că Europa nu se poate baza doar pe SUA pentru a se apăra de amenințări. Acesta a îndemnat țările să țină cont de apelurile SUA de a investi în domeniul apărării.
Șeful agenției de apărare a UE, Jiri Sedivy, a declarat că Uniunea Europeană nu se poate baza doar pe SUA pentru a se apăra față de amenințările externe.
SUA ar putea să nu fie întotdeauna echipată să protejeze Europa de amenințări
Statele Uniunii Europene ar trebui să cumpere armament în comun pentru a reface stocurile după ce au aprovizionat Ucraina, a declarat șeful agenției de apărare a blocului, subliniind că SUA ar putea să nu fie întotdeauna echipată să protejeze Europa de amenințări.
„Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează deficiențele noastre în materie de capacități.”, a adăugat Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenției Europene de Apărare, o instituție din cadrul UE care ajută guvernele blocului să își dezvolte capacitățile militare.
Agenția poartă discuții cu firmele europene de armament pentru a stimula producția, a adăugat acesta. De asemenea, există discuții cu țările membre pentru a se asocia și pentru a cumpăra echipamente și muniție. „Este important ca noi, Uniunea Europeană, să fim capabili să devenim un furnizor credibil de securitate în protejarea cetățenilor.”, a declarat Sedivy pentru Reuters, îndemnând țările să țină cont de apelurile SUA de a investi în domeniul apărării.
Războiul din Ucraina reprezintă cea mai mare provocare din ultima generație
„Statele Unite vor fi inevitabil angajate în Asia-Pacific și nu vor fi capabile să furnizeze unii dintre factorii esențiali, cum ar fi transportul aerian strategic, avioanele de recunoaștere, rachetele ghidate cu precizie și apărarea aeriană.”, a spus oficialul european.
El a reiterat despre amenințarea terorismului din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord. Europa a avut o abordare divizată în ceea ce privește apărarea, țările echipându-și în mare parte armata pe cont propriu. Acest lucru a generat un mozaic de arme și echipamente incompatibile. Războiul din Ucraina reprezintă cea mai mare provocare din ultima generație, expunând diviziuni profunde în ceea ce privește modul de abordare a problemelor de securitate.
Cheltuielile europene în materie de apărare au depășit pentru prima dată 200 de miliarde de euro în 2021, în creștere cu 6% față de anul trecut. Totuși, fără sprijinul SUA, UE ar avea dificultăți în a se apăra cu propriile capacități, neavând informații, avioane de recunoaștere și apărare antirachetă cu rază medie de acțiune, precum și nave amfibii și submarine, conform unui raport din 2020 al Parlamentului European.