Valentin Danilov (66 de ani) a declarat la scurt timp după eliberarea sa din închisoarea din oraşul siberian Krasnoiarsk că se consideră un prizonier politic, deoarece informaţiile pe care le-a transmis erau declasificate.
Activiştii pentru drepturile omului au văzut în cazul Danilov un exemplu al modului în care Kremlinul se foloseşte de tribunale împotriva adversarilor săi, deşi Vladimir Putin, care a fost preşedinte din 2000 până în 2008 şi şi-a început un al treilea mandat în luna mai, a negat că ar influenţa instanţele de judecată, notează Reuters.
Danilov a fost condamnat în 2004, însă fusese deja ţinut în detenţie înainte şi în timpul procesului său. Un tribunal din Krasnoiarsk i-a acordat eliberarea condiţionată la începutul acestei luni.
Arestat prima dată în 2001, el a fost un cercetător la Universitatea de stat din Krasnoiarsk. Omul de ştiinţă rus a recunoscut că a vândut informaţii despre tehnologia prin satelit unei companii din China, însă a susţinut că informaţiile erau deja disponibile din surse publice.
O decizie iniţială de a-l achita a fost respinsă, el fiind condamnat într-un al doilea proces.
Sursa: Agerpres