Sub presiunea producatorilor interni si a investitorilor straini, Nini Sapunaru, directorul general al DGV, emite, in august 1998, un ordin circular menit, spune el, sa stopeze subevaluarea in vama a importurilor de carne. Importuri care, arata statisticile Organizatiei Patronale a Societatilor Comerciale pentru Producerea, Industrializarea si Comercializarea Carnii de Porc au atins, in primele 10 luni ale anului 1998, cota de 21.006 tone, fata de 486 tone, importul total in 1997. Si este vorba doar despre carnea de porc. Motivele pentru care carnea autohtona este mai scumpa decat cea din import tin de costurile de productie la intern si de lipsa subventiilor. Carnii importate i se aplica o taxa vamala de 60%, careia i se adauga suprataxa la import de 6%. O bariera tarifara, perfect legala, de 66%. Insuficienta, in conceptia DGV care, prin Ordinul nr. 5/1998 introduce, spun importatorii, o bariera netarifara, care contravine Acordului General pentru Tarife si Comert, la care Romania a aderat in 1995. Acord ale carui articole le invoca si vama romaneasca pentru a-si justifica actiunea, dar si Ministerul Comertului, pentru a o scuza.
Prevederile GATT
sunt incalcate
Regula de baza, respectata de semnatarii acordului, prevede ca valoarea marfurilor in vama este cea inscrisa in factura comerciala sau in alte documente prezentate autoritatilor vamale de catre importator. Daca autoritatea vamala are dubii, respectiv banuieste ca importatorul declara un pret mai mic decat cel real, poate aplica alte cinci principii. Daca nici acestea nu-i satisfac pe vamesi, ei pot recurge la utilizarea bazei proprii de date statistice, alcatuita pe baza informatiilor referitoare la importurile anterioare, a datelor provenite de la autoritatile vamale ale altor state. Este interzisa stabilirea valorii in vama prin aplicarea unui sistem ce prevede acceptarea celei mai ridicate dintre doua valori posibile. Este, de asemenea, interzisa luarea ca baza a unor valori minimale sau a unora arbitrare. Interdictiile impuse de GATT sunt, spun importatorii, calcate in picioare de DGV. Diplomat, Mihai Berinde, subsecretar de stat in Ministerul Comertului, nu confirma, dar nici nu infirma incalcarea prevederilor GATT. Spune doar ca sprijina DGV in combaterea fraudelor vamale.
La mica intelegere
cu vamesii
Ordinul nr. 5/1998 prevede ca, atunci cand vamesul se indoieste de cuvantul importatorului, evaluarea marfii sa fie facuta pe baza unei baze de date statistice stabilite de DGV. Pana aici, perfect legal si in spiritul GATT. Numai ca procedura de utilizare a acestei baze de date, care a ajuns la punctele de trecere a frontierei, impune vamesilor sa puna sub semnul intrebarii toate facturile importatorilor si sa aplice valori minimale, arbitrar stabilite. Respectiv, vamesilor li se cere, in situatia in care valoarea marfii este sub cea minima din baza de date statistice, sa calculeze si sa incaseze taxele vamale si celelalte sume cuvenite DGV la un nivel intre pretul minim si cel maxim din listele lui Nini Sapunaru. Se extinde astfel, la nivel national, suspiciunea asupra tuturor importatorilor. Cum hotaraste vamesul unde sa incadreze valoarea importului ne spune Daniela Radu, director comercial al grupului de firme Agroalim: „Am ajuns sa negociem preturile cu lucratorii vamali. Totul este la mica intelegere”. Asta in situatia in care importatorii nu contesta grila de preturi a vamii. Dar cum, de cele mai multe ori, ei isi sustin valorile din facturi, pentru ca preturile minimale din vama sunt duble fata de cele de pe piata mondiala, importatorii sunt obligati ca, o data cu plata taxelor vamale, sa verse intr-un cont separat o garantie. Numai ca aceasta garantie este data de diferenta dintre pretul maximal din grila vamii si pretul importatorului. Garantia se returneaza dupa ce Brigada de Supraveghere si Control Vamal a DGV se convinge ca agentul economic nu minte. Este valabil doar pe hartie. Mournir Halwany, presedintele gupului Agroalim povesteste: „(…) am incercat sa demonstram vamii ca pretul din factura de import este real. Am anexat toate documentele cerute, inclusiv originalul declaratiei vamale de export, document care, in mod normal, nu iese din tara de origine a marfii. Am asteptat expirarea termenului de 30 de zile in care, conform Ordinul nr. 5/1998, autoritatea vamala are obligatia sa raspunda contestatiei agentului economic. Nu am primit raspuns nici dupa cinci luni. Intre timp, Brigada de Supraveghere si Control Vamal din cadrul DGV ne-a controlat de cateva ori, ca urmare a solicitarii noastre de restituire a garantiilor. Controalele nu au sesizat nici o abatere. Cu toate acestea nu am mai vazut banii.” Compania a pierdut 660 milioane lei, bani intrati in buzunarele largi ale statului. In aceeasi situatie se afla si ceilalti importatori.
Ce ia statul e bun luat
Incercand sa aflam care este destinatia garantiilor, valoarea lor si volumul returnarilor catre agentii economici, ne-am adresat DGV. Gelu Stefan Diaconu, director general adjunct al acestei institutii, nu ne-a putut ajuta. „Nu avem pusa la punct o baza de date care sa centralizeze aceste informatii si, de altfel, nu tine de resortul meu”. Cu alte cuvinte, vama nu stie, sau nu spune, cati bani au intrat la bugetul statului si daca Ordinul nr. 5 este respectat de autorii lui, pentru ca documentul cu pricina prevede restituirea garantiilor.
Cat despre valorile de comparatie in vama, dl director spune ca sunt stabilite pe baza informatiilor primite de la Ministerul Comertului, Ministerul Agriculturii, ambasade etc. Nu crede ca listele de preturi pe care importatorii ni le-au pus la dispozitie sunt reale, dar nu produce nici lista dupa care lucreaza vama. „Este secreta. Daca importatorii afla adevaratele cotatii, isi ajusteaza imediat facturile”. Firmele carora li se retin garantiile precis au ceva pe constiinta. Totusi, nu exclude ca mai poate fi cate un nevinovat taxat degeaba.
DGV nu considera ca acest ordin contravine GATT. Invoca permisiunea folosirii bazei de date. Dar nu spune nimic de faptul ca in vama romaneasca se aplica, de fapt, preturi minimale, indiferent de declaratiile importatorilor, si ca aceste garantii sunt doar o alta sursa de alimentare a bugetului de stat.
Un ordin tinut
la secret
„O incalcare flagranta a acordului GATT este si modul in care a aparut acest ordin al DGV. Pe sest.”, spune Vlad Ilie, directorul firmei Gourmet. Acordul GATT specifica foarte clar ca metodele de determinare a valorii produselor in vama trebuie facute publice, din timp, astfel incat comerciantii sa poata estima taxele reale. Gourmet a aflat de existenta acestuia abia in decembrie, cand a sosit marfa la granita. „In loc de 400 millioane taxe vamale, am platit 800 milioane lei, inclusiv garantiile, pentru ca am contestat decizia vamii. Daca stiam ce pierderi ma asteapta, renuntam la import”. Secretul in care lucreaza DGV poate duce chiar la declansarea unui scandal international cu marii exportatori mondiali, firme americane care acuza autoritatile de la Bucuresti ca impun bariere netarifare fara sa le anunte. DGV vede altfel realitatea. Gelu Stefan Diaconu spune ca vama nu era obligata sa publice ordinul, acesta fiind de uz intern, dar ca, pentru a inchide gurile carcotasilor, va propune, in termen de doua saptamani, adoptarea unei Hotarari de Guvern „pe fondul Ordinului nr. 5/1998”.
Romania merge
impotriva curentului
Ordinul nr. 5/1998 aduce foloase in primul rand statului, care se mai face cu un ban. Mai putin producatorilor interni. Acestia raman sa lucreze in paguba pentru ca importurile de materii prime pentru furaje sunt foarte scumpe, iar fiscalitatea apasatoare. Producatorii de mezeluri si alte derivate din carne, nemaiputand sa sustina importuri ieftine, cumpara de pe piata interna carne la un pret dublu.
Aplicarea Ordinului nr. 5/1998 a determinat o crestere de peste 50% a preturilor acestor produse. In conditiile in care consumul scade, iar importurile de mezeluri, via Ungaria, sunt in expansiune, se demonstreaza ca ordinul DGV protejeaza carnea, dar lasa de izbeliste mezelurile. DGV spune ca nu este o problema. Va extinde „binefacerile” Ordinului nr. 5/1998 si asupra altor categorii de produse. Daca o va face identic, sunt toate sansele sa demonstram ca semnatura Romaniei pe un acord international nu face doi bani si ca, in timp ce, pe plan mondial, are loc globalizarea schimburilor comerciale, noi revenim la ceea ce era inainte de 1989.tr