Povestea lui Stancu Becheanu s-a desfăşurat odată cu naşterea României moderne. El a văzut lumina zilei în micul târg al Slatinei, când abia se parafase tratatul de la Akerman, în 1826.

Cu acel prilej, comerţul Valahiei a câştigat mai multă libertate de mişcare, chiar dacă se afla sub o atentă supraveghere rusească. În vremea domniei lui Gheorghe Bibescu, adolescentul Stancu a rămas orfan de tată la vârsta de 17 ani. A venit în Bucureşti în vremuri tulburi, când mişcările revoluţionare se pregăteau să schimbe destine şi peisaje sociale. A stat timp de şapte ani în serviciul negustorilor Dimitrie Gheorghiu şi Nicolae Ion, amândoi lipscani, primind leafă 350 lei aur pe an. După şapte ani, în 1851, a deschis prăvălie în asociere cu Luca Teodorescu, deşi Valahia traversa vremuri nu tocmai liniştite, fiind teatru de operaţiuni militare.

Cu sprijinul moral al negustorului Ion Manovici, Stancu a început comerţul de lipscănie, având firma „La trandafirul alb“. După încă şapte ani, în 1858, a rămas singur în afacere. Şi-a dezvoltat comerţul cumpărându-şi singur marfă de la Lipsca şi Paris. În Paris şi-a ales un comisionar, pe renumitul Rotschild. Către finalul secolului al XIX-lea, reuşind să păstreze pasul cu schimbarea modelor şi a gusturilor pentru variate mărfuri de consum, Stancu Becheanu şi-a investit profiturile în case, moşii, terenuri şi alte bunuri imobiliare. S-a căsătorit cu fiica unui negustor asociat şi, după 1878-1880, o perioadă lungă, a petrecut-o la Paris.

Averea i-a conferit prestigiu social, lucru dovedit prin direcţia spiritualizată pe care a dat-o unei părţi din avere, ajutând şcoli, spitale, iniţiative publice în privinţa ridicării unor monumente, între care şi statuia lui C. A. Rosetti din Bucureşti.

A sprijinit cu burse tinerii comercianţi pentru continuarea studiilor în străinătate şi s-a bucurat apoi de sprijinul lor în afaceri. A fost unul dintre primii comercianţi decoraţi cu înalte distincţii precum „Coroana României“, „Comandor“ şi „Mare Ofiţer“. A fost ales în mai multe legislaturi, senator şi deputat, iar apoi membru al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti. A locuit până la moarte, în anul 1907, în casele din mahalaua Olteni, cumpărate la 1856, într-o veche zonă negustorească a oraşului.

Povestea lui Stancu Becheanu ne relevă un model de reuşită prin muncă susţinută şi ingeniozitatea de a intui schimbările timpurilor.