În anii ‘50, până la marea schismă ideologică sovieto-chineză și apariția problemelor teritoriale, Rusia era protagonistul numărul unu. Astăzi, rolurile s-au inversat, dar și atunci și acum, actorul care domină scena își vede de propriile interese convins fiind că asimetria de putere îi conferă dreptul să-și impună punctul de vedere și poziția de forță, se arată în articolul de pe evz.ro.

Mă simt obligat să adaug faptul că stadiul actual al parteneriatului ruso-chinez reprezintă una dintre cele mai importante consecințe geopolitice ale războiului din Ucraina, poate mai importantă decât noua Cortină de fier dintre Occident și Moscova. În cele ce urmează, voi încerca să pătrund în intimitatea acestui parteneriat analizându-l prin prisma evoluției istorice a relațiilor bilaterale și a chestiunii ucrainene.

Un nou parteneriat, după cel cu năbădăi din perioada comunistă

,,Parteneriatul fără limite’’, proclamat în 2022, era inițiat cu un sfert de secol mai devreme, în anii ‘90, când au fost rezolvate, prin tratate, problemele de frontieră care generaseră rivalitatea – cu accente violente – din anii ’60 -‘80. Compatibilitatea ideologică s-a consolidat după 2000, odată cu intrarea lui Putin în Kremlin, când partidul-stat chinez și regimul instalat la Moscova au găsit linii comune de acțiune pe eșichierul internațional.

Ascensiunea Beijingului pe scară internațională a avut loc în paralel cu duelul Moscovei cu Occidentul, punctat de evenimente care evidențiau interesul Rusiei pentru vecinii care făcuseră parte din URSS. Mă refer, în primul rând, la mișcările democratice din Georgia (2003) și Ucraina (2004), urmate de războaie: 2008 – Caucaz și 2014 – Ucraina (ocuparea peninsulei Crimeea și secesiunea regiunilor din est).

Elțîn și Primakov redeschid drumurile

De fapt, punctul de inflexiune în relansarea relațiilor bilaterale a fost momentul vizitei la Beijing a lui Boris Elțîn în 1992, când a fost semnată Declarația comună privind baza relațiilor între China și Rusia. Analizat cu atenție, acest document este în esență, o alianță antioccidentală. În plus – aspect extrem de important – Moscova recunoștea suveranitatea Chinei asupra Taiwanului.

Numirea lui Evghenii Primakov la MAE rus, în 1996, a deschis o nouă etapă – net superioară calitativ – pe segmentul relațiilor bilaterale, dar cu tentă antiamericană, sau altfel spus, împotriva ,,unipolarismului american’’. Se semnează ,,Parteneriatul strategic’’ bilateral în care apare ideea unui sistem mondial ,,multipolar’’. Documentul a constituit baza unei Declarații comune ruso-chineze prezentată la ONU în 1997.

Vladimir Putin preia ștafeta de la Elțîn

Până în 2000, componenta militară a cooperării bilaterale nu depășea segmentul comercial. În 2001, Vladimir Putin și Jiang Zemin – Putin a ,,schimbat’’ trei președinți la Beijing: Hu Jintao, Zemin și Xi Jinping – semnează ,,Tratatul de cooperare și bună vecinătate’’ prin care domeniul militar intră în faza de cooperare operativă.

În 2003 au fost organizate primele manevre militare comune. Trei ani mai târziu, a apărut o problemă în legătură cu exportul de tehnică militară rusească avansată pe piața Beijingului. Chinezii copiau tot și produceau sub marcă proprie. Exporturile au scăzut, dar au început să crească din nou după războiul din Georgia, când Rusia avea novoie de sprijin la nivel internațional.

În domeniul politico-diplomatic, relațiile au evoluat constant, constructiv. După crearea ,,Organizației pentru cooperare de la Shanghai’’- SCO (2001), Moscova și Beijingul au pus bazele platformei BRICS – inițial BRIC (2009), extrem de activă în zilele noastre. Teoretic vorbind, aceasta are – ca bază teoretică – părți din cele trei acorduri bilaterale menționate mai sus, în care sunt subliniate idei precum multipolaritatea, reforma Națiunilor Unite și a instituțiilor financiare internaționale, mai mult spațiu politic pentru statele în curs de dezvoltare. 2014 – ocuparea peninsulei Crimeea, conflictul din estul Ucrainei și începutul ,,valurilor’’ de sancțiuni impuse Moscovei – a fost anul în care Rusia și-a reorientat preponderent politica externă către Beijing întrând cu arme și bagaje în ,,tabăra chineză’’.

Exportul de arme rusești spre China s-a intensificat fără a se mai ține seama de proprietatea intelectuală. Beijingul a devenit al doilea client al Moscovei pentru materiile prime energetice. Primul, pentru alți câțiva ani, rămânea Europa Occidentală. Federația Rusă a intrat în marele proiect chinez ,,Belt and Road Initiative’’ – BRI, cunoscut cu numele de ,,Drumul mătăsii’’. Numărul manevrelor militare comune s-a dublat.

Frontul rusesc în Ucraina, deschis fără aprobarea partenerului privilegiat

Invadarea Ucrainei de către Moscova, în februarie 2022, a avut un rol contradictoriu în evoluția raporturilor ruso-chineze. Chiar dacă Xi Jinping ar fi fost informat de Putin despre inițiativa sa militară – cum se apreciază – la Beijing a fost privită cu preocupare, chiar iritare. În primul rând, că a durat și durează prea mult. Pentru planurile sale, China dorește o poziție solidă a Moscovei în Europa, care să țină America angajată în Vechiul Continent.

Păstrând proporțiile ,,geografice’’, ar fi ceva asemănător cu ceea ce dorește Moscova din partea Iranului în Orientul Mijlociu. Fragilizarea poziției Rusiei – inclusiv la nivel politic internațional – nu este de bun augur pentru Marele Dragon, ale cărui interese majore sunt, deocamdată, în Pacific.

Partenerul chinez își protejează interesele

Diplomatic vorbind, Beijingul nu a susținut ,,operațiunea specială’’ a lui Putin și indirect – în proiectul său de pace în 12 puncte – s-a referit la integritatea teritorială a Ucrainei. Este drept, în esență, propunerile sunt favorabile Moscovei dar mare parte din vină, în opinie chineză, aparține Occidentului care a creat tensiune în regiune prin extinderea Alianței Nord Atlantice. Trimiterea este direct spre Pacific și mai direct, spre Washington și intenția sa de a crea o zonă de securitate în jurul Chinei: AUKUS, QUAD. Cu alte cuvinte: cine creează tensiune se alege cu război.

După februarie 2022, comerțul bilateral a înregistrat o nouă creștere, mai ales pe segmentul hidrocarburilor, dar și în domeniul tehnologiei de vârf, inclusiv dual-use. Totuși, în primele luni ale acestui an, schimburile comerciale au înregistrat scăderi semnificative. China nu dorește deteriorarea relațiilor sale economice – în scădere datorită taxelor la import – cu Statele Unite și Uniunea Europeană, datorită raporturilor sale cu Rusia.

De exemplu, băncile rusești sancționate de către Occident au fost excluse din sistemul chinez de plăți Union Pay. Investițiile în proiectul BRI au fost substanțial reduse pe teritoriul Rusiei, ca și exportul de drone comerciale.

Concluzii

Vladimir Putin a pierdut definitiv America și Europa atunci când a început ,,operațiunea specială’’ în Ucraina. S-a aruncat în brațele Chinei, țară pe care rușii nu o iubesc și n-au iubit-o vreodată. În paranteză fie spus, anul trecut, prietenii-parteneri chinezi au reatribuit vechile denumiri, în dialect mandarin, localităților din Manciuria de est, inclusiv Vladivostok. Până la mijlocul secolului 19, acolo se vorbea chineza.

Revenind la parteneriatul menționat în titlu și ținând cont de comentariile de mai sus, cred că s-ar impune următoarele concluzii: – deocamdată, piețele europeană și americană sunt mai importante pentru Beijing decât cea rusă. Reducerea schimburilor comerciale ruso-chineze din ultimele luni este efectul amenințărilor – în parte, materializate – ale Washingtonului și Bruxelles-ului asupra Beijingului privind exportul către Moscova al tehnologiei dual-use și nu numai.

– Beijingul nu are încă aliați adevărați și cu atât mai puțin, permanenți dar știe mai bine decât oricine să-și creeze o rețea relațională care să-i servească atât cât este nevoie. În primul cerc al acestei rețele se află Rusia și va rămâne mai mult decât altă țară în această poziție. Este, de fapt, un ,,junior partner’’. China este o superputere iar Rusia o putere regională, în declin.

– unii analiști apreciază că invadarea Ucrainei a relansat parteneriatul ruso-chinez conducându-l spre etapa ,,strategică’’. Parțial adevărat, doar din punctul de vedere al Rusiei. Pentru Beijing, Rusia – cu toate hibele ei ascunse, vizibile acum, în timpul războiului – trebuia să fie factorul de amenințare spre vest. Dacă slăbește, nu mai servește … decât ca piață de desfacere și sursă de materii prime.