De trei ani încoace, programul de mentorat Future Makers, și competiția cu același nume, face un lucru unic în România: identifică cele mai importante și cu potențial afaceri ale zilei de mâine. Acest demers nu este puțin lucru mai cu seamă dacă ținem cont de faptul că se adresează tinerilor până în 29 de ani. Practic, Future Makers este un incubator de inovație în care se nasc și cresc start-up-uri valoroase, cu important impact în societate.
Anul acesta, pandemia și-a pus amprenta și asupra acestui program, distanțarea socială impunând ca principală unealtă comunicarea digitală. Dar, chiar și așa, Future Makers III a fost un succes, șapte afaceri în devenire urcând pe podiumul de premiere. Fundația Coca-Cola – ramura filantropică a companiei cu același nume – a susținut programul și la cea de-a treia ediție.
O situație dificilă
În perioada martie-mai, Social Innovation Solutions (SIS), care se află în spatele inițiativei Future Makers, a realizat un sondaj despre percepțiile tinerilor cu apetențe antreprenoriale despre viitorul mediu de afaceri, într-un context social apăsat de criza economică, de provocări ale sistemului de sănătate și a celui educațional. Concluziile sunt mai mult decât ilustrative: pentru tineri contează în primul rând să le placă domeniul pentru a putea dezvolta un business. De asemenea, este important ca afacerea să aibă un impact pozitiv în societate și abia pe locul trei, să producă profit mare. Totodată, tinerii afirmă că Social Media și Marketing-ul sunt cele mai atractive domenii pentru începerea unei afaceri, apoi vin educația și sănătatea, următoarele fiind domeniul alimentar și agricultura. În tabloul mai larg, să nu uităm că, în România, șomajul în rândul tinerilor se ridică la 17% (atenție, 43% dintre tinerii aflați între 15 și 24 de ani sunt șomeri pe termen lung), iar în UE, acolo unde ne este mai ușor să călătorim, există 4,85 de milioane de tineri care în prezent nu au un loc de muncă. Așa că discuția despre afacerile, despre antreprenoriatul de mâine, nu poate fi decât una de importanță majoră. Mai trebuie menționat un lucru: un program similar cu Future Makers, pe nume Mini Europe, desfășurat cu mare succes în Suedia, a fost preluat imediat de Regatul Unit şi Ţările de Jos. Poate și Future Makers va avea șansa să-și demonstreze valoarea dincolo de granițe. Pentru că avem cu ce…
Un efort cu rezultate valoroase
Deși pandemia a redus activitățile offline în cele 28 de orașe Future Makers, echipa Social Innovation Solutions a reușit să ofere pentru mai mult de 1500 de participanți ateliere de antreprenoriat online. Dintre cele 50 de echipe care au fost în perioada de incubare de 5 luni, în care au primit susținere prin cursuri, mentorat, acces la resurse și, mai ales, apartenența la comunitatea Future Makers, cele mai bune 7 echipe au primit premii de 20.000 de euro și acces la o rețea globală.
7 din 50, selecția nu a fost floare la ureche, dar i-a adus în prim plan pe cei mai buni dintre cei buni. Cei 10 membri ai Juriului Future Makers au avut sarcina dificilă de a-i desemna pe câștigătorii competiției de idei de business orientate către viitor. Paris Nikolopoulos, Country Manager Coca-Cola Romania, membru al juriului Future Makers, a declarat, în exclusivitate pentru Capital: ”Am făcut parte din juriul Future Makers pentru al doilea an la rând și sunt, din nou, încântat de rezultatele programului, de abilitatea echipelor de a identifica răspunsuri la provocările actuale, pentru a construi un viitor mai bun. Suntem prezenți pe piața locală de aproape 30 de ani, ne preocupă cum va arăta viitorul, existăm pentru a răcori lumea și a contribui la o schimbare în bine și credem că, punând resursele la dispoziția generației tinere, societatea va avea de câștigat. De aceea, susținerea tinerilor este una dintre prioritățile majore ale Sistemului Coca-Cola în România.”
Numărul 1
Marele premiu Future Makers de 5.000 euro a fost acordat echipei PolyMore, ce lucrează la o soluţie care foloseşte algoritmi de inteligenţă artificială pentru gestionarea deşeurilor plastice. Soliția, bazată pe Inteligența Artificială, vine să ajute la rezolvarea unei chestiuni cu care se confruntă toți reciclatorii din România, inclusiv OIREP-urile, dar și producătorii de ambalaje. Problema rezidă în faptul că, în covârșitoare majoritate, deșeurile de plastic vin amestecate cu alte deșeuri, și asta nu este valabil numai pentru zona de gospodării. Așadar, echipa PolyMore a reușit să construiască un sistem care va recunoaște cu rapiditate deșeurile de plastic față de celelalte, dar si daca acestea sunt contaminate, un sprijin major în procesul de sortare. Bref, crește eficiența și scade costurile. Inițiatorii, în frunte cu inginerul timișorean Adrian Pogan, au contactat deja 70% dintre reciclatorii din vestul țării și soluția lor a fost foarte bine primită. ”Experiența Future Makers pentru noi a fost foarte intensă. Am primit ghidare cu experiență din industrie, care ne-a fost utilă în setarea direcției. Ne-a scos din ceața unei industrii complexe și am găsit relevanța unui produs inovator”, spune Cristian Pogan, co-fondator PolyMore.
În viziunea Coca-Cola România, inovația PolyMore este cu atât mai valoroasă cu cât poate aduce o contribuție importantă pentru trecerea la o economie circulară, bazată pe recuperarea și reciclarea materialelor. De altfel, acesta rămâne un subiect extrem de important pentru Coca-Cola, care, prin strategia globală O lume fără deșeuri, adresează provocarea reprezentată de deșeurile de ambalaje. Unul dintre obiectivele majore ale strategiei este de a sprijini colectarea și reciclarea unei cantități de ambalaje egale cu cea pe care o pune pe piață, până în 2030. Totodată, compania investește în ambalaje sustenabile, urmârind ca în următorii 10 ani, să folosească 50% plastic reciclat pentru a ambala băuturile sale. Un motiv în plus pentru a susține colectarea plasticului de calitate, pentru ca acesta să dobândească o nouă viață.
Zona medicală, în focus
Următorii doi câștigători, ce au primit fiecare câte 2.500 de euro sunt CardioMedive și Synovius. CardioMedive este un dispozitiv sub forma unui plasture ”medical grade” care, atașat pe pieptul pacientului, colectează și analizează toți parametrii vitali esențiali. Și Synovius este un dispozitiv medical, dar pentru recuperarea articulațiilor. Acesta este portabil, digitalizat, și poate lucra toate cele 3 cele mai afectate articulații (cot, genunchi și gleznă). ”Experiența Future Makers a fost o călătorie remarcabilă, oferind nu numai conținut personalizat calitativ pentru fiecare startup și expertiză în diverse domenii, ci și energia unei comunități puternice și active”, a declarat Ion Mocanu, co-fondator CardioMedive. La rândul său, Ioana Mîndru, co-fondator Synovius spune că ”Prin intermediul programului de accelerare Future Makers, am obținut informații vitale despre dispozitivele medicale și, totodată, o multitudine de informații și din alte domenii”. După cum se vede, resursele puse la dispoziție de Future Makers nu numai că au fost foarte apreciate, ci au dat roade vizibile și cuantificabile. În total, premiile au cumulat 20.000 de euro.
Încă patru pentru viitor
Pe lângă marii câștigători, au mai fost premiate încă patru idei, trei alese de juriu și una – favorita publicului. Și aceste echipe au câștigat câte un premiu de 2.500 euro. Astfel, juriul a decis să mai premieze următoarele concepte:
- ACT – tacamuri flexibile, un set de tacâmuri cu mâner flexibil dedicat persoanelor care suferă de artrită sau de alte boli care afectează mobilitatea membrelor superioare.
- ArtLink,, o soluție concepută în contextul pandemiei de COVID-19, care ajută comunitatea internațională a artiștilor vizuali să rămână în contact cu publicul lor prin intermediul Realității Augmentate.
- Umalo, este compania care produce jucării inteligente pentru copii ce utilizează tehnologia alternativă, pentru o generație viitoare sănătoasă.
Premiul publicului de 2500 euro a fost câștigat de Brandoteca, o platformă menită să celebreze brandurile românești, oferindu-le ocazia să-și facă povestea cunoscută și să-și promoveze produsele și serviciile la nivel local sau național.