Capacitatea de a intelege ce se intampla in economia romaneasca pentru a da un diagnostic corect disfunctiilor existente este realmente un merit al actualei echipe guvernamentale, peste care se trece usor cu vederea. Este vorba, in primul rand, de Schita strategiei economice pe termen mediu pe care se vor axa dezbaterile de la Snagov. Aceasta ofera o analiza macroeconomica pertinenta cu privire la dezechilibrele actuale si caile de refacere a corelatiilor normale in economie, una din concluziile majore fiind ca predictibilitatea mediului de afaceri (adica valoarea strategiei) depinde de evolutia ratei inflatiei si respectiv, a cursului de schimb. Sunt prezentate, de asemenea, a o serie de masuri economice, calificate drept „radicale” pentru restructurarea microeconomica si ajustarea structurala macroeconomica.
Ele sunt in buna masura o reflectare concentrata a celor convenite in acordurile incheiate cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, ca si prin Parteneriatul pentru Aderare, negociat cu Uniunea Europeana. Evident ca transpunerea practica a acestor masuri reprezinta cea mai rapida cale de reforma economica, de scurtare a tranzitiei la economia de piata.
Alaturi de sprijinul teoretic, partenerii externi din Grupurile de elaborare a strategiei au oferit si sprijin financiar, rambursabil si nerambursabil, care impreuna cu alte surse atrase de pe piata internationala ar atinge, potrivit guvernului, cinci miliarde dolari in acest an.
Ar fi deosebit de util ca masurile aparent dure de reforma stabilite in schita sa fie insotite sistematic de programele de finantare specifice care preiau efectele economice si sociale, cu mentiunea bugetelor alocate. Este, de altfel, o cerinta expresa a Uniunii Europene ca in bugetul de stat sa fie incluse toate fondurile primite si modul de utilizare a acestora. Este si o problema de imagine pentru actualul guvern, care ar putea argumenta mai usor oportunitatea si viabilitatea solutiilor propuse.
In urma cu cinci ani, cu ocazia elaborarii precedentei strategii de integrare europeana, academicianul Tudorel Postolache a evaluat ca Romania primise finantari externe bilaterale si multilaterale din partea tarilor industrializate, in valoare de zece miliarde USD, care nu lasasera urme evidente in economie.
Este drept ca in acea etapa peste 80% din finantari au avut ca destinatie diverse forme de asistenta, training, consultanta, simpozioane etc., efectuate, de regula, de experti din tarile donatoare.
Este o buna oportunitate pentru dl academician Tudore Postolache sa faca acum o alocare judicioasa a celor cinci miliarde USD pe diferitele masuri de reforma, domenii, proiecte cu responsabilitati, termene si bugete transparente.
Aceasta cu atat mai mult cu cat din studiile elaborate de unele ministere, spre exemplu Ministerul Mediului (MAPPM), se pare ca in anul 2000 Romania nu va putea dezvolta capacitatea de absorbtie a finantarii UE decat in proportie de 50% pentru programele ISPA si PHARE si 30% pentru programele SAPARD. Este vorba de capacitatea unor organisme locale – primarii, consilii populare – de a asigura cofinantarea acestor programe europene.
Un alt semnal de alarma ne vine din partea ministrului transporturilor, Traian Basescu, care a vorbit recent despre incapacitatea autoritatilor romane de a elabora proiectele cerute de institutiile internationale pentru inceperea finantarii. Era amintita pentru sfarsitul lunii ianuarie 2000 suma de 1,2 miliarde dolari, volumul creditelor neutilizate de Romania, din cauza nerespectarii clauzelor negociate. Exemplificand cu derularea acordului PSAL pe care l-a coordonat in numele Guvernului, ministrul Basescu a aratat ca respectarea termenelor si lucrarilor cerute s-a facut cu angajarea catorva experti care, printr-o unitate de management de proiect, au coordonat in mod eficient activitatile din noua ministere. Cadrul legal pentru o astfel de solutie exista, el trebuie numai folosit. Se poate aminti in context ca Ministerul Finantelor a platit in 1999 comisioane de neutilizare a imprumuturilor incheiate de peste 500.000 de dolari. Calitatea actuala a functionarimii face ca din programe care ar fi permis evitarea multor suferinte ale oamenilor nu numai ca nu se castiga, dar se si pierde la modul absolut. Chiar si presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, si-a exprimat la Bucuresti ingrijorarea fata de modul de derulare a finantarilor si a promis ca va numi o comisie care sa se ocupe de deplina implementare a programelor in Romania.
Din turnul de fildes,
la realitatea economica
O alta observatie de principiu cu privire la proiectul de strategie economica pe termen mediu se refera la anexa dedicata studiului avantajelor comparative in economia romaneasca. Aici abordarea „de simpozion” este mai mult decat evidenta. Coborand din turnul de fildes al teoriei la realitatea cifrelor rezultate din economia romaneasca: balantele comerciale pe grupe de produse, al caror sold pozitiv indica avantajul comparativ, vedem ca se infirma unele concluzii nefondate.
Ramurile care au avut aport valutar maxim in balanta comerciala a tarii sunt, potrivit soldului pozitiv, urmatoarele: I. imbracaminte si accesorii + 1.370 milioane USD; II. fier si otel + 501 milioane USD; III. mobila + 428 milioane USD; IV. incaltaminte + 380 milioane USD; V. ingrasaminte chimice + 345 milioane USD; VI. echipamente de transport, altele decat rutiere + 180 milioane USD; VII. lemn si pluta + 211 milioane USD.
Daca exportul de mobila se situeaza intre primele trei ramuri cu sold pozitiv la export, cum se face ca in interpretarea data cifrelor se apreciaza ca viabil numai exportul de lemn si pluta, mobila fiind omisa. In acelasi mod se poate comenta despre siderurgie, chimie sau mijloace de transport.
Este normal ca „agentii economici sa-si orienteze resursele spre activitati in care au avantaje comparative”, asa cum recomanda strategia, „dar avantaje reale, si nu iluzorii, ale autorilor”.
Daca in acest mod se stabilesc „directiile” de urmat, este foarte discutabil rezultatul.