Clarvăzătoarea Carmen Harra a făcut previziuni sumbre pentru România. Acestea se vor întâmpla în viitorul apropiat. Ea a precizat că România va fi lovită de proteste violente, de încă un val de pandemie, iar războiul de la graniță este unul pe termen lung. De asemenea, clarvăzătoarea susține că unii politicieni ar putea pleca de la putere.
Pentru viitorul apropiat, clarvăzătoarea Carmen Harra face previziuni sumbre pentru România. Aceasta a declarat că este posibil să aibă loc o serie de proteste deoarece românii sunt nemulțumiți de tot ce se întâmplă la nivel de guvernare în ultima perioadă.
„Văd o revenire la proteste, pentru că întotdeauna intervenția divinității își spune cuvântul. Revirimentul României este în unirile care vor veni. România, după o perioadă lungă de timp se readună și își găsește forța interioară. România a fost tocată, decimată, batjocorită, călcată în picioare.
Dar, până într-o zi, pentru că toate sunt până într-o zi. Văd o revenire spectaculoasă a românilor în următorii ani și revenirea la România inițială pe care o știm cu toții de atâta amar de vreme și aici va fi puterea României. România renaște (…)”, a afirmat Carmen Harra.
Potrivit spuselor ei, luna noiembrie va veni cu multe probleme pentru români
„Văd în luna noiembrie că se va întâmpla ceva puternic în România, pentru că românul este tare săturat.
Văd o revenire la proteste, pentru că întotdeauna intervenția divinității își spune cuvântul și ceva o să se întâmple care ne ajută să ne eliberăm de aceste personaje care, de fapt, trebuiau să plece de multă vreme”, a spus Carmen Harra, pe rețelele sociale.
Conform clarvăzătoarei, inflația este cea mai mare problemă care va avea consecințe grave
Clarvăzătoarea a fost întrebată recent ce pericol va urma după ce va lua sfârșit pandemia de Covid-19. Carmen Harra a răspuns că nu coronavirusul o să mai atragă toată atenția acum, și nici celelalte virusuri care vin, asta fiindcă toată lumea o să fie afectată de inflație, care poate duce la foamete și multe alte neplăceri care se vor ține în lanț.
„Acum prioritatea sunt alte elemente, cum ar fi inflația. Într-adevăr, inflația duce la toate celelalte consecințe dramatice. Într-adevăr vine foamete, iată, trăim niște călduri… Nu știu cum este România. Dar, aici, e neobișnuit de cald.
Copiii mei au fost în vacanță, n-am putut să ieșim din casă nici pentru o secundă, pentru că pur și simplu mureai de căldură. Adică, iată că această problemă de care noi vorbim, cu încălzirea planetei, este de fapt o realitate, o realitate tristă, cruntă, cu care ne confruntăm și care în timp va duce la schimbările bolilor, la schimbări planetare”, a spus Carmen Harra, într-un interviu acordat Adrianei Bahmuțeanu.