Marturisesc ca de la bun inceput m-am declarat surprins de faptul ca reprezentantii statului si-au frecat mainile de bucuria sumei care urma sa intre in vistieria statului. Probabil ca toata lumea s-a speriat de spectrul intrarii ungurilor de la Mol in actionariatul celei mai importante companii romanesti. Pentru ca altfel nu se explica cum a ajuns Romania sa vanda pe doi lei si zece bani (leu nou) o companie care face de o suta de ori mai mult. Indiferent ce ni s-ar raspunde, adevarul este altul. Privita ca politica de stopare a furtului generalizat, privatizarea Petrom a fost o masura extrem de inteleapta. Modul in care a fost cedat ridica, cel putin din punct de vedere moral, multe semne de intrebare. Petrom dispune de rezerve probate sau certe de petrol de un miliard de barili, plus inca pe atat de gaze naturale. Drepturile de concesionare pentru dezvoltare si productie asupra a 300 de zacaminte comerciale de petrol si gaze, plus cele sase concesiuni din Kazahstan asigura consumul national pentru urmatorii 13 ani, al doilea dupa cel norvegian la nivel european.
La un profit net de cinci dolari pe baril (luand in calcul profitul mediu) rezulta ca austriecii de la OMV vor putea sa castige in urmatorii ani (poate 13, poate 40) zece miliarde de dolari din exploatarea zacamintelor naturale romanesti. Asadar, un calcul cat se poate de elementar arata ca, daca va extrage 80 de milioane de barili de titei anual (asa cum a prognozat), OMV va putea sa castige 400 de milioane de dolari. Nu vrem sa fim acuzati de nationalism, asa ca recunoastem ca austriecii trebuie sa investeasca in Romania cel putin un miliard de dolari, plus inca pe atat in protectia mediului. Numai ca, haideti sa recunoastem realitatea, titeiul daca nu curge, pica in buzunare vieneze, iar romanii trebuie sa se multumeasca doar cu impozitul pe profit.
Ca o curiozitate, programul de investitii al Petrom pentru 2005 este de 400 de milioane de euro. Si inca ceva. Daca in 2004 nivelul productiei de petrol a Petrom a fost de doar 5,5 milioane tone de titei, cel al OMV a fost de 2,1 milioane tone. Cu alte cuvinte, preluand Petrom, OMV si-a triplat rezervele de petrol si gaze naturale daca tinem cont de faptul ca OMV si-a propus sa mentina un nivel anual de sase miliarde de metri cubi vanzari de gaze naturale. Ni s-ar mai putea spune ca sondele sunt vechi, pierderile mari, iar sindicatele puternice. Si ce daca ?
Marea problema este ca distorsiunile provocate de fostul sistem centralizat sunt inca prezente pe piata petroliera. Ajunsa pe maini private, Petrom va avea in continuare o mare putere de influenta, din postura de monopol pe piata extractiei de petrol. Atuul OMV este acela al detinerii fortei de respingere a crizelor de pe pietele internationale in conditiile in care 50% din titeiul procesat la nivel national este romanesc, si ii apartine in procent de 95%. In special capacitatea de a dicta preturile pe piata. Dar ce au castigat romanii din aceasta tranzactie ?
Cu OMV si Mol in postura de pionieri ai afisarii la pompa a benzinei de un euro litrul (fara plumb superior), piata petroliera romaneasca aproape ca i-a implinit visul lui Dinu Patriciu: preturi ca in Occident, profituri identice. Ce te faci, insa, cu salariile, care au ramas romanesti. Asemenea lui Patriciu, si ceilalti jucatori se bazeaza in primul rand pe prognozele privind cresterea cu 10%, in fiecare an, a consumului de carburanti, de la 5,3 milioane de tone, anul acesta, la aproape 12 milioane in 2010. Asa ca, tinand cont si de graba cu care Ministerul Finantelor a aliniat accizele la carburanti la nivelul unor state cu adevarat dezvoltate, vrem, nu vrem va trebui sa ne acceptam soarta. Mai ales, ca din solutie avantajoasa pentru proprietarii de masini, pretul litrului de motorina a prins din urma benzina. Ca sa nu mai existe discriminari. Partea buna pentru OMV sau Rompetrol este aceea ca romanii cumpara masini in draci, iar Dacia Logan consuma prea mult.
Din nefericire, fosta guvernare Nastase, cu Dan Ioan Popescu la carma privatizarii in energie, nu a impus nici un fel de oprelisti noilor proprietari de la Petrom. Ce o fi fost in capul domnului Popescu atunci cand din motive de interes national a preferat sa pastreze transportatorii de titei Petrotrans si Conpet in proprietatea statului, dar a inchis ochii la problema rezervelor de petrol, nu se stie. Raspunsul poate fi gasit, probabil, undeva la un castel din Italia.