Președintele Băncii Europene de Investiții (BEI) a declarat că sprijină un plan Marshall pentru ajutarea Ucrainei, însă a subliniat că sumele necesare vor ajunge la ordinul miilor de miliarde de euro.
Un plan Marshall ar putea fi înființat pentru a ajuta Ucraina. BEI: Este vorba de mii de miliarde de euro
Președintele Băncii Europene de Investiții a vorbit despre sprijinul pentru un plan Marshall care va ajuta la reconstruirea Ucrainei. Potrivit oficialului european, planul Marshal va fi în valoare de mai multe mii de miliarde de euro, subliniind, totodată, că braţul financiar al UE va lua partea la ceea ce a apreciat că va trebui să fie un efort global de salvare.
Într-o altă ordine de idei, Werner Hoyer a mai spus că Europa nu trebuie să fie singura care va suporta cheltuielile cu reconstruirea Ucrainei, precizând că acestea s-ar ridica la ordinul miilor de miliarde.
Este nevoie de un plan Marshall și pentru Ucraina
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii (SUA) au oferit Europei echivalentul actual a 200 de miliarde de dolari pe parcursul a patru ani, sub formă de asistență economică și tehnică. Banii au făcut parte din cunoscutul Plan Marshall, despre care președintele Băncii Europene de Investiții spune că ar trebui să fie aplicat și în cazul Ucrainei.
Pe acest fond, Werner Hoyer a precizat că subiectul costurilor reconstrucţiei Ucrainei a fost discutat la recentele reuniuni ale ONU, FMI şi Banca Mondială de la Washington.
„Care este costul reconstrucţiei Ucrainei? Au fost evocate diferite cifre dar un lucru este clar după mine: nu vorbim de sume de ordinul milioanelor ci de ordinul miilor de miliarde”, a spus Werner Hoyer, fost ministru de Externe al Germaniei în cabinetul condus de Helmut Kohl după căderea Zidului Berlinului.
UE se pregătește să răspundă impactului economic
Werner Hoyer, unul dintre cei mai importanți oficiali germani din Uniunea Europeană, spune că blocul comunitar se pregătește să răspundă la impactul economic care este din ce în ce mai mare din cauza războiului din Ucraina. Pentru a face acest lucru, spune el, blocul comunitar se va folosi de capacitățile Băncii Europene de Investiții, care, în mod normal, finanțează proiecte de infrastructură, scrie Reuters.
„Este o provocare pentru întreaga lume liberă să se asigure că acest sprijin va fi furnizat. Dar cred că avem nevoie de o structură care vizează audienţa globală nu doar contribuabilii din Uniunea Europeană”, a spus Hoyer.
Ministrul ucrainean al Finanțelor, Serhiy Marchenko, a prognozat că economia Ucrainei ar urma să se contracte cu 45% în acest an. Estimările Băncii Naţionale a Ucrainei arată că o treime dintre firmele din Ucraina au încetat complet activitatea pentru moment în timp ce ONU estimează că aproape şase milioane de persoane, sau 13% din populaţia Ucrainei, a părăsit ţara.
Cercetătorii de la Economic Policy Research estimează la rândul lor costurile refacerii Ucrainei la 500-600 de miliarde de euro, adică de trei ori mai mult decât Produsul său Intern Brut de dinainte de război.
Cifrele avansate de Werner Hoyer sugerează că nota finală de plată ar putea fi mult mai mare.
Preşedintele BEI a mai spus că o parte crucială a unui plan Marshall pentru Ucraina va fi furnizarea de garanţii de către băncile sponsorizate de marile state occidentale, care să sprijine Guvernul de la Kiev după terminarea războiului. Aceste garanţii vor ajuta Kievul să redobândească acces la pieţele globale de împrumuturi.
„Dacă vrem să încurajăm comunitatea investitorilor să ne împrumute banii lor trebuie să le dăm asigurări”, a spus Hoyer referindu-se la garanţiile oferite investitorilor împotriva unor pierderi mari. „Sunt convins că pieţele de capital ar fi deschise la această idee”, a mai spus preşedintele BEI.