Anul a început foarte promițător pentru Joe Biden. Nu numai că Partidul Democrat (PD) a recuperat controlul Senatului prin victorii surprinzătoare la cele două scrutine speciale din Georgia, dar învestirea lui Biden a coincis și cu începutul campaniei de vaccinare. Cu un asemenea vânt în pânze, părea că el va trage definitiv linie sub „aberația” președinției Donald Trump, arată un nou editorial The Financial Times.
Un prim an dezamăgitor sub președintele Joe Biden
Joe Biden încheie anul 2021 în dificultate. Rata aprobării lui e mai scăzută decât a oricărui alt președinte după primul an de mandat, cu excepția lui Trump. În lipsa vreunei răsturnări dramatice de situație, pare că PD va pierde alegerile generale de anul viitor. Reacția adversă la comportamentul stângii, văzut tot mai mult ca fiind excesiv, amenință să provoace daune de durată pentru PD. Programul electoral al lui Biden s-a axat pe o temă: el nu este Trump. Însă PD a interpretat poate greșit primirea mandatului în 2020, drept o permisiune de a merge mult mai departe. Acum Trump își face o revenire amenințătoare, iar PD pare dezbinat, se arată într-un editorial The Financial Times.
Deși acest ziar a sprijinit pachetul de stimuli fiscali, acum e limpede că fondul de 1,9 trilioane de dolari al lui Biden ar fi trebuit să fie mai mic și mai bine calibrat pe obiective. A fost o corecție exagerată după măsurile insuficiente de stimulare în urma crizei financiare din 2008 și a contribuit la creșterea actuală a inflației.
Se va renunța la politica pandemică
Acesta e unul dintre motivele pentru care Rezerva Federală semnalează acum că va înăspri politica monetară în 2022, iar nu în 2023, cum era inițial de așteptat. Totodată, va renunța gradual până în martie – în loc de iunie – la politica ei pandemică de achiziții lunare de active. Această combinație de măsuri poate că e mai bună decât cea de după 2008, dar tot nu e ideală. Apariția variantei Omicron face ca SUA să se confrunte acum cu perspectiva creșterii inflației și reducerii creșterii economice – nu o stagflație ca în anii ’70, dar totuși o lovitură grea pentru buzunarele clasei de mijloc.
Biden încheie anul și într-o atmosferă de frustrare legislativă. El a mizat pe adoptarea legii „build back better” care prevedea inițial un fond de 3 trilioane de dolari pentru o gamă largă de priorități precum concediul parental, energia curată, alocații pentru copii și scutiri fiscale pentru proprietarii de imobile din statele cu fiscalitate ridicată conduse de PD.
Unele dintre aceste măsuri ar fi trebuit să fie luate demult. America a rămas unica țară dezvoltată care refuză să acorde formal concediu paternal și medical, ceea ce e o rușine. Din contră, scutirile fiscale la nivel statal și local au fost prezentate drept sprijin pentru clasa de mijloc, când în realitate au reprezentat o mită pentru cei putred de bogați. În orice caz, PD nu a reușit să pledeze convingător în favoarea acestei legi stângaci concepute. Biden se va putea considera norocos dacă o versiune diluată a pachetului va fi votată la începutul lui 2022.
Anul legislativ nu a fost complet pierdut
Legea pentru infrastructură de 1,2 trilioane de dolari va ajuta la modernizarea drumurilor, porturilor, aeroporturilor și tunelurilor Americii, care deja pârâie la încheieturi. Dar e improbabil ca efectele ei să se face simțite suficient de rapid pentru a modifica perspectivele aparent sumbre ale PD la alegerile generale.
Și însuși PD nu se ajută cu nimic insistând pe o formă de liberalism cultural care parcă ar fi anume făcută pentru a-i irita pe alegătorii de centru. Până și alegătorii hispanici încep să-i întoarcă spatele. Sondaje recente arată că democrații și republicanii au un scor egal în acest segment demografic. A-i eticheta pe hispanici drept „Latinx”, ca o aprobare a aripii non-binare [cea care inventează „genuri” sociale ca substitut la sexul biologic – n.trad.] a mișcării progresiste, e un bun exemplu de greșeală. Numai 2% din hispanici sunt de acord cu utilizarea acestui termen.
Dacă PD vrea să împiedice revenirea lui Trump în 2024, atunci Biden va trebui să mediteze îndelung și temeinic la cum se recomandă partidul. E o entitate elitistă pornită să rescrie obiceiurile culturale ale Americii? Sau reprezintă cetățeanul de rând din clasa de mijloc, de orice rasă și orice crez? Bunul simț ar dicta a doua variantă. Și de fapt chiar pentru ea a făcut campanie electorală Biden. El trebuie să revină la tema care a funcționat atât de bine în 2020 împotriva lui Trump.