Producătorul braşovean de apă minerală Aguapur a solicitat în instanţă insolvenţa lanţului de retail miniMax Discount, controlat de miliardarul Dinu Patriciu, pentru o datorie de peste 100.000 de euro.
Compania a depus cererea la Tribunalul Bucureşti în 10 iunie şi are ca termen de judecată 17 octombrie 2011.
„Noi avem un contract cu ei prin care le livram marfă şi am rămas cu banii neîncasaţi. Întârzierile erau frecvent de circa 40 de zile. Nu cred că nu au bani. Asta e politica lor să ia banii de la fraieri. Noi participăm cu fonduri ca ei să se facă mari şi la urmă te lipseşti de ei. Noi livram marfa la depozitul lor din
Bucureşti de unde o distribuiau ei în reţeaua proprie. Săptămâna trecută ne-au virat circa 2 mld. de lei vechi, dar nu retragem cererea până nu achită datoria integral“, a declarat pentru Capital Vasile Stroe, directorul companiei Aguapur.
miniMax este o reţea de retail fondată de Dinu Patriciu şi fratele său şi vândută ulterior austriecilor de la Real 4 You. Compania a fost răscumpărată în august 2010 de omul de afaceri şi, momentan, trece printr-un proces de transformare.
În următoarele cinci luni cele 53 de unităţi miniMAX îşi vor schimba numele în MACRO, iar până sfârşitul anului reţeaua se va extinde până la 150 de unităţi.
Miliardarul a investit până acum în grupul Mercadia, care înglobează reţeaua miniMAX (viitoarea MACRO) şi magazinele de cartier Mic.ro, 76 mil. euro, iar până la maturitatea reţelei suma se va ridica la 225-250 mil. euro. Pentru anul acesta, ţinta omului de afaceri este atingerea unei cifre de afaceri de 400-500 mil. euro din retail, în condiţiile în care anul trecut a rulat 100 mil. euro.