Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a avut o declarație de presă la sediul PSD, acolo unde a precizat că este nevoie ca partidul să se afle în Parlamentul României, însă este nevoie de un PSD puternic. De asemenea, el a mai precizat că PSD nu dorește repetarea scenariilor care au avut loc atunci când prim-miniștri au fost Emil Boc și Florin Cîțu.
Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, a subliniat marți că România nu trebuie să repete perioadele de austeritate impuse în trecut de guvernele conduse de Emil Boc și Florin Cîțu, când s-au aplicat măsuri drastice ce au dus la tăierea pensiilor, salariilor și investițiilor.
Acesta a subliniat că în contextul actual, Partidul Social-Democrat (PSD) rămâne principalul garant al unui viitor economic stabil și al creșterii nivelului de trai al românilor.
România nu trebuie să piardă drumul progresului
În cadrul unei declarații susținute la sediul PSD, Adrian Câciu a atras atenția asupra efectelor negative recente asupra economiei românești, cum ar fi creșterea dobânzilor la care statul se împrumută și scăderea burselor.
Ministrul Adrian Câciu a subliniat că această situație reflectă reacția investitorilor români față de perspectiva ca România să alunece într-o perioadă de austeritate.
El a comparat această posibilitate cu perioadele dificile din trecut, când guvernele de dreapta au tăiat fonduri pentru pensii și salarii, iar investițiile în infrastructură au fost suspendate.
”Avem nevoie de un Partid Social Democrat puternic în Parlamentul României. Vedem rezultatul alegerilor prezidenţiale pe turul întâi şi vreau să fim foarte bine înţeleşi. Vedem deja efecte negative în economia României. Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că dobânzile au crescut cu un punct procentual. Vorbesc de dobânzile la care se împrumută statul. Vedem bursa negativ, totul în roşu. Şi asta înseamnă, de fapt, reacţia investitorilor României faţă de o posibilitate, pe de o parte, ca România să intre într-un derapaj, pe de altă parte să intre în austeritate”, a spus Câciu la sediul PSD.
PSD – soluția pentru o economie în creștere
Câciu a insistat că PSD este singurul partid capabil să protejeze românii și economia țării, argumentând că investițiile în infrastructură și în sectorul social (spitale, școli, drumuri) sunt dovezi ale succesului guvernării sale.
”Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, se taie investiţiile. Trebuie să ştiţi, totuşi, şi cred că văd toţi românii acest lucru, că sunt investiţii în derulare în toate localităţile României, sunt investiţii deja realizate şi în spitale, şi în şcoli, şi în autostrăzi. Chiar mâine se mai deschid tronsoane de drum expres. Vrem să renunţăm la toate acestea şi să alegem un experiment, să ajungem austeritatea, să facem contabilitate bugetară, cum am mai făcut-o pe vremea lui Boc, cum am făcut-o pe vremea lui Câţu, când am fost închişi în case, când ne-am înmormântat rudele în saci, când economia era închisă, sau vrem să avem o protecţie, pentru că Partidul Social-Democrat asta a făcut totdeauna, I-a protejat pe români, a protejat economia României şi a crescut economia României?”, a mai spus Câciu.
O alegere între un viitor sigur și un experiment riscant
Ministrul Investițiilor a îndemnat cetățenii să înțeleagă importanța alegerilor care urmează, subliniind că votul lor reprezintă o alegere între „un viitor sigur” sub conducerea PSD și „un experiment” care riscă să adâncească criza economică.
”Trebuie ca duminică toţi oamenii să înţeleagă că aleg între un viitor sigur sau aleg un experiment. Nu plecăm după niciun fel de sunet de sirenă pe care îl fac anumite zone de dreapta la această bătălie pentru Parlamentul României, pentru că românii au văzut ce înseamnă o guvernare de dreapta, au avut acest exemplu în 2020, în 2021 şi, încă o dată, nu cred că vreun român din ţara asta s-a simţit bine în acea perioadă”, a completat Adrian Câciu.
Câciu a amintit de guvernările din 2020 și 2021, când România s-a confruntat cu măsuri economice severe impuse de guvernele de dreapta, perioade în care mulți români au resimțit impactul negativ al politicilor economice.