Un puternic grup industrial din România va investi la Dej pentru a realiza C.R.C. (Compania Romană de Chimie) cu trei platforme: Chimcomplex Onesti , Oltchim şi Someş Dej

S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti a fost declarată câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia pachetului 1 din activele Someş Dej, încheind cu succes toate punctele strategiei de investiţii şi dezvoltare pentru anul 2016, in conformitate cu aprobările AGA. Platforma Someş cuprinde 40 ha de teren şi construcţii industriale, la care se adauga serviciile adiacente: staţii tratare ape, staţii electrice, depozite, depou CFR, infrastructura rutieră, etc.

Pentru anul 2017 Chimcomplex este pregătita pentru achiziţia activelor funcţionale Oltchim, iar împreuna cu platforma de la Dej va dezvolta noi afaceri in domeniul chimiei sării, constituind astfel Compania Romană de Chimie (CRC) pe aceste trei centre logistice distribuite naţional.

Pe direcţia afacerilor specifice fostului combinat Someş, respectiv producţia de celuloza şi hârtie, echipa de management Chimcomplex a finalizat negocierile cu un partener de specialitate din domeniu, iar după un an de investiţii va reporni împreuna cu acesta, in prima etapa, fabrica de hârtie unde va angaja in total pe ambele divizii 400 salariaţi.

Grupul SCR va emite ulterior un comunicat referitor la istoria insolventei Someş şi cauzele ei, comunicat ce va ajuta la informarea corecta a celor intersaţi.

Repornirea combinatului Someş Dej este acum un obiectiv ce intra in linie dreapta, obiectiv pe care îl merita Dejul şi toti specialiştii din acest oraş.