Analiza băncii relevă că cererea din China, India şi alte pieţe emergente ia avânt, dar şi că economiile avansate înregistrează o creştere considerabilă. Cererea mai mare de petrol va fi determinată în special de creşterea cu un miliard a numărului de maşini de pe şosele.
HSBC a calculat practic ce se va întâmpla cu consumul de energie până în 2050 ţinând cont de previziuni plauzibile de creştere economică şi presupunând că nu vor exista constrângeri în privinţa resurselor. Analiza ia de asemenea în considerare faptul că oamenii vor continua să folosească energia în acelaşi mod ca în prezent.
Comentariul observă că, indiferent de consecinţele asupra mediului, industriile energetice se vor lupta să facă faţă şi, cel mai probabil, vor descoperi că acest lucru este imposibil. Chiar dacă lumea este sau nu periculos de aproape de vârful petrolului – sau capacitatea maximă de producţie -, nimeni nu crede că industria ar putea produce dublul la ceea ce produce în prezent, indiferent cât de inteligentă va deveni în ajungerea la rezerve care erau anterior necomerciale sau inaccesibile.
Echipa de economişti de la HSBC susţine că lumea s-ar putea acomoda cu această creştere ridicată, dar numai dacă va exista o schimbare colectivă de comportament, inclusiv o mai mare eficienţă energetică, o schimbare semificativă în mixul energetic şi o dezvoltare urgentă a tehnologiilor de capturare a carbonului pentru a limita daunele folosirii de combustibil fosil.
Miza cea mare în acest caz se află în SUA, unde consumul de petrol pe cap de locuitor este cu mult mai mare decât în oricare altă parte a lumii. Dacă acest consum ar fi redus la nivelurile din Europa, aşa cum este perfect posibil, fără a afecta standardele de viaţă, s-ar elimina o sursă de cerere egală cu exportul total actual de petrol al Arabiei Saudite. Aşadar, ar putea fi cu adevărat posibilă adaptarea la avansul Chinei şi al altor pieţe emergente fără epuizarea resurselor sau distrugerea planetei. Pentru acest lucru este însă nevoie de o dorinţă colectivă puternică, de un tip pe care SUA şi alte ţări nu au fost dispuse să îl ia în considerare până acum.
Cea mai întâlnită cauză a şocurilor privind preţurile la energie este întreruperea alimentării. Teama de o astfel de întrerupere, în contexul tulburărilor din Orientul Mijlociu, este cea care dirijează în acest moment preţul la petrol. În viitor, însă, va exista cel mai probabil presiunea cererii asupra unor rezerve limitate, fără a lua în considerare evoluţiile din Nordul Africii şi din oricare altă parte a regiunii. Aceasta este o bagatelă comparativ cu ceea ce s-ar putea întâmpla, se mai arată în comentariul de pe blogul Daily Telegraph. Aceste tensiuni privind cererea ar putea produce o instabilitate geopolitică mult mai largă, cu urmări intercontinentale potenţial catastrofale.
Un preţ mai mare al energiei va duce sigur la o eficienţă mai mare şi o creştere mai lentă, dar ar putea fi nevoie de ceva mai traumatic pentru a face ca statelor să le vină mintea la cap şi să însufleţească schimbarea colectivă necesară în comportament. Ne apropiem rapid de o epocă în care energia va trebui să fie raţionalizată, subliniază autorul comentariului. Acest lucru poate fi făcut într-o manieră paşnică sau putem continua ca în prezent, caz în care este extrem de probabil să rezolvăm situaţia prin arme.
SURSA: Agerpres