Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), dr. Adriana Pistol, a dat detalii referitoare la valul 4 de COVID. Ea a vorbit despre vaccinare dar și despre măsurile de protecție împotriva temutului val al patrulea.
Dr. Adriana Pistol, șeful CNSCBT, a vorbit despre creșterea numărului de cazuri de COVID-19. În opinia sa, dacă se insistă pe vaccinarea populației și respectarea în continuare a măsurilor de protecție, valul patru al pandemiei de COVID-19 nu ar trebui să fie unul cu cazuri foarte multe sau severe.
Directorul din cadrul INSP a fost rugat să estimeze evoluția valului 4 al pandemiei, respectiv eventualitatea unei noi crize de paturi de terapie intensivă.
„E o întrebare foarte dificilă și implică foarte mult lucruri. În teorie, în măsura în care va crește rata de vaccinare, în măsura în care avem deja 40-50% din populație protejată, fie prin vacinare, fie prin prin boală, în tooate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severității, ceea ce implică spitalizare și așa mai departe”, a declarat dr. Adriana Pistol.
Valul 4 de COVID depinde de două lucruri esențiale
Ea a arătat, însă, că totul depinde de modalitatea în care și noi respectăm niște măsuri.
„Trebuie să vă spunn: deja se vede efectul litoralulului românesc, în care nu sunt aplicate și respectate măsurile. Acolo e cu predilecție probabil populație nevaccinată. Cifrele prezentate de Valeriu Gheorghiță arată că ar trebui să nu fie un val foarte serios, să fie cu un număr mai mic de cazuri, dar încurajând foarte mult vaccinarea”, a precizat directorul CNSCBT.
În context, trebuie spus că Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a prezentat analiza preliminară a datelor de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în România. El a arătat că vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19, scade de 12 ori riscul de spitalizare și internare la ATI, scade de 10 ori riscul de infecție cu SARS-CoV-2.
România a depășit luni pragul de 5 milioane de persoane vaccinate împotriva COVID-19, cu schema completă, după ce fuseseră aproape 12.000 de imunizări, în ultimele 24 de ore.