Renumitul investitor american, Warren Buffett, denumit popular „oracolul din Omaha”, investește masiv în patru producători de medicamente. Mai exact, Holdingul Berkshire Hathaway Inc, controlat de Warren Buffett, a susținut că a început să investească în acţiunile a patru producători de medicamente, mizând pe o industrie care va profita atunci când lumea va începe să iasă din pandemia de coronavirus, transmite Reuters.
Într-un document care detaliază participaţiile deţinute la companiile americane la data de 30 septembrie 2020, Berkshire Hathaway a dezvăluit că deţine noi acţiuni în valoare de 5,7 miliarde de dolari la companii farmaceutice, inclusiv câte 1,8 miliarde de dolari la Abbvie Inc, Bristol-Myers Squibb Co şi Merck & Co şi acţiuni în valoare de 136 milioane de dolari la Pfizer Inc, arată Agerpres.
Astfel, Warren Buffett şi managerii săi de portofoliu Todd Combs şi Ted Weschler cred că există valoare în acţiunile companiilor farmaceutice. În mod normal, Warren Buffett se ocupă de unul singur de investiţiile mari din portofoliul de acţiuni al Berkshire Hathaway evaluat la 245,3 miliarde de dolari.
„COVID-19 ne-a făcut să privim altfel sectorul sănătăţii. Acest sector a devenit mai eficient pe măsură ce marii producători de medicamente încheie parteneriate cu rivalii mai mici dar mai inovatori. Însă va fi întotdeauna nevoie de companii cu operaţiuni importante în domeniul producţiei şi distribuţiei, inclusiv în cazul vaccinurilor cu utilizare globală”, spune James Armstrong, preşedintele Henry H. Armstrong & Associates, care deţine acţiuni la Berkshire.
În paralel, în trimestrul al treilea al acestui an, Berkshire Hathaway a preluat o participaţie de 276 milioane de dolari la compania de telefonie mobilă T-Mobile US Inc. dar a vândut o participaţie de 1,3 miliarde dolari la grupul de distribuţie Costco Wholesale Corp, şi de asemenea şi-a redus participaţiile la patru bănci: JPMorgan Chase, Wells Fargo, PNC şi M&T.
Berkshire are peste 90 de divizii printre care asigurări auto Geico, căi ferate BNSF şi îngheţata Dairy Queen.