Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a anunţat că suntem foarte aproape de momentul declarării pandemiei în cazul noului coronavirus.
Președintele Societății Române de Microbiologie a explicat la Gândul Live că, faptic, suntem în momentul în care infecția cu noul coronavirus a ajuns pe trei continente, ceea ce reprezintă condiția pentru ca Organizația Mondială a Sănătății să declare pandemie.
„În momentul de față, cu toate că OMS ezită să declare pandemia, eu trebuie să vă spun, și spun aici prima dată, nu am mai spus până acum, totuși, condițiile sunt cele la care trebuie să ne gândim că discutăm despre o pandemie. Înseamnă că trebuie să ai transmitere pe trei continente. Nu e declarată, dar din punct de vedere faptic, nu vreau să alertez pe nimeni, dar așa este”, a declarat Alexandru Rafila, invitat al Emmei Zeicescu în emisiunea Gândul Live.
„Probabil că specaliștii de la nivelul organizației încă nu sunt convinși că există transmitere susținută, secundară, transmitere locală, decât în câteva țări, care sunt cantonate în momentul de față în Asia – China, Coreea de Sud și Iran – iar în Europa discutăm despre Italia. Dar având în vedere că în multe alte țări, inclusiv în SUA, în Canada, avem cazuri, în momentul în care vom avea o transmitere locală importantă în aceste țări o să discutăm de al treilea continent”, a explicat Alexandru Rafila.
„Asta spune regula OMS: când transmiterea este susținută pe trei continente, putem să discutăm despre pandemie. Suntem la o virgulă distanță (de pandemie – n.r.) pentru că avem Asia, cu câteva focare foarte serioase, Europa, unde Italia e afectată și numărul de cazuri noi se multiplică destul de rapid și în Franța și în Spania și Marea Britanie, și discutăm de continentul nord-american. În momentul în care o să avem clar lucrul că acolo se transmite în comunitate, atunci o să ajungem în situația de pandemie”, a mai spus președintele Societății Române de Microbiologie.