Fashion Days a înregistrat o cifră de afaceri de 119 milioane de lei, în primele opt luni ale anului, în România, cu 70% mai mare față de perioada similară a anului precedent. La nivelul grupului, în România, Bulgaria și Ungaria, vânzările retailerului au crescut cu 60%, până la 41,5 milioane de euro, în același interval.
Potrivit datelor companiei, rezultatele în primele opt luni ale anului depășesc estimările inițiale, iar tendința de creștere accelerată se va menține. La nivelul întregului an 2017, retailerul estimează o creștere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri, față de 2016.
„În România și regiunea în care suntem prezenți, ne-am propus, de la începutul anului, să creștem foarte mult pe toate palierele, atât la nivelul vânzărilor, a numărului de clienți, a brandurilor din ofertă și să accelerăm investițiile pentru a sprijini creșterile estimate. În cele trei țări în care suntem prezenți, de-a lungul timpului, peste 700.000 de clienți au comandat de pe Fashion Days și, doar de la începutul anului, am vândut peste 2,18 milioane de produse”, declară Robert Berza, CEO Fashion Days.
Principalul canal de vânzare preferat de clienți a devenit telefonul mobil, spre care se îndreaptă și majoritatea eforturilor de comunicare ale brandului. În prezent, peste 40% din comenzi sunt plasate din aplicația pentru mobil a retailerului.
Creșterile înregistrate în intervalul analizat au fost susținute de o strategie comercială axată pe nevoile și așteptările clienților, care a presupus și introducerea a peste 90 de branduri noi în ofertă, de investiții în campanii de marketing, cât și de introducerea de noi servicii și soluții care îmbunătățesc experiența pe site a clienților, precum lansarea, în premieră, a instrumentului Fit Finder, care identifică și recomandă măsura potrivită fiecărui client.
Pe parcursul anului 2017, compania a extins linia de producție pentru brandul propriu, Zee Lane, prin lansarea colecțiilor de ceasuri și costume de baie, în completarea celor de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. În prezent, vânzările pentru Zee Lane reprezintă 10% din totalul vânzărilor Fashion Days în România, Bulgaria și Ungaria.
Investițiile realizate de la începutului anului au fost direcționate în IT în procese precum integrarea platformelor online ale retailerului în cadrul grupului Dante International, în dezvoltarea echipelor, inclusiv prin programe de training, cât și în campanii de promovare, ca parte a strategiei de marketing și comunicare a brandului.