Începând din 2012, compania C&A s-a clasat pe primul loc anual la categoria 'Primii 10 utilizatori de bumbac organic după volum', fiind clasată pe locul cinci pentru achiziţionarea de puf certificat şi pe locul zece pentru Lyocell (o fibră fabricată din pulpă lemnoasă) în Raportul privind piaţa de materiale şi fibre preferate al Bursei Textile pe anul 2016.
Anul acesta, Bursa Textilă a înregistrat un număr record de 89 de companii participante, în comparaţie cu doar 56 de companii anul trecut.
”Rămânem concentraţi pe obiectivele noastre pentru anul 2020, anume de a ne aproviziona cu bumbac în proporţie de 100% şi cu materii prime în general în proporţie de 67% din surse sustenabile verificate”, a declarat Jeffrey Hogue, director general pe probleme de sustenabilitate la C&A.
Cu mai bine de zece ani în urmă, C&A a pornit pe calea creşterii utilizării fibrelor organice şi a altor materiale sustenabile, prin introducerea bumbacului organic în colecţiile sale. Anul trecut, C&A a redus emisiile de dioxid de carbon cu peste 115.000 de tone prin achiziţionarea de bumbac organic.
În 2015, C&A a vândut la nivel global, peste 138 de milioane de articole fabricate din bumbac organic certificat, mai mult decât orice detailist de articole vestimentare, compania reuşind să crească volumul global de bumbac sustenabil, inclusiv bumbac organic şi bumbac cultivat conform Iniţiativei pentru Bumbac Mai Bun, la un total de 40% din tot bumbacul utilizat pentru colecţiile sale. (Sursa: Agerpres)