Ultimul mare premiu al Loteriei italiene (Superenalotto), în valoare de 40 de milioane de euro şi câştigat pe data de 29 iunie, va fi împărţit între 56 de persoane, care au "ghicit" toate numerele extrase. Printre aceşti norocoşi se numără şi un tânăr român, în vârstă de 27 de ani, de meserie zidar, care trăieşte şi lucrează de şapte ani în nordul Italiei, în provincia Como.
Tânărul român s-a prezentat deja marţi la unul din birourile Loteriei italiene, la Milano, pentru a-şi ridica premiul de 729.000 de euro.
Numele cetăţeanului român nu a fost dezvăluit, dar biroul de presă al societăţii Sisal, care organizează Loteria Superenalotto, a comunicat că este vorba despre "un băiat bun, un bărbat normal, care a avut de suferit în viaţă şi care de la viaţă cere puţine lucruri: să îşi întemeieze o familie, să se căsătorească cu prietena lui şi să aibă copii", relevă publicaţia citată.