O persoană din Borşa, judeţul Maramureş, s-a ales cu dosar penal după un mesaj postat pe Facebook, mesaj care a alertat imediat autorităţile.
O persoană din oraşul maramureşean Borşa, care a îndemnat localnicii, prin intermediul unei petiţii lansate pe o reţea de socializare, să participe la Slujba de Înviere, este cercetată penal pentru instigare, a anunţat, marţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.
Conform aceleiaşi surse, dosarul penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de instigare publică, a fost înregistrat la data de 12 aprilie.
„În fapt, Poliţia oraşului Borşa s-a sesizat din oficiu, la data de 12.04.2020, relativ la săvârşirea acestei infracţiuni, ca urmare a faptului că, pe reţeaua de socializare Facebook, a apărut o postare, pe profilul unei persoane domiciliată în oraşul Borşa, prin care se îndemna publicul să participe la Slujba de Înviere din data de 19.04.2020, menţionându-se : <Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toţi uniţi! Dă-o mai departe!>”, se precizează în comunicat, scrie Agerpres.
Postarea a fost publicată și distribuită inclusiv de alte persoane, precizează şi Prefectura Maramureș.
Art.368, alin.1 din Codul Penal prevede: „Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.