„Evoluția pieței berii în perioada ianuarie – iulie 2017 a fost una pozitivă, dar indiscutabil moderată. În acest moment, considerăm că se întrunesc premisele pentru ca piața să își continue evoluția, dar numai rezultatele finalului de an vor putea să confirme, sau să infirme, consolidarea acestui trend. Un factor determinant al evoluției pozitive a pieței berii rămâne în mod cert asigurarea în continuare a unui context economic și a unui cadru de reglementare predictibile, cele care au permis de altfel pieței berii ca începând de anul trecut să evolueze în mod natural, bazându-se pe dinamica cererii și ofertei”, a declarat Julia Leferman, girector general Asociația Berarii României.
Sectorul berii are un rol important în dezvoltarea economiei României datorită caracterului său profund național ce are la bază o producție locală de peste 97% și folosirea ingredientelor provenite din agricultura locală în proporție de 70%. Rolul de motor al economiei României pe care sectorul berii îl are este confirmat și de valoarea adăugată pe care acesta o generează în toate domeniile conexe de activitate care depășește 860 milioane euro și de contribuția importantă la bugetele de stat și locale care este peste 530 milioane euro.
“Susținem predictibilitatea contextului economic, întrucât astfel poate fi protejată puterea de cumpărare a românilor. Pentru a-și cumpăra un litru de bere, un român trebuie să muncească 22 minute , în timp ce un german trebuie să muncească doar 8 minute, iar un olandez 9 minute. Intervenția unui factor economic imprevizibil poate mări oricând acest decalaj, cu consecințe negative pentru întregul lanț de activități conexe producției de bere: agricultura, HoReCa, comerțul cu amănuntul, transporturile, industria de ambalaje,” a spus Julia Leferman.
Sectorul berii are o influență pozitivă semnificativă și asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, în întreaga țară, direct și indirect, a 85.000 de locuri de muncă pentru români, contribuind astfel implicit la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.
“Românii au toate motivele să iubească berea. Pe lângă calitatea acesteia de a-i aduce aproape pe cei dragi, berii i se datorează și un întreg lanț de efecte pozitive pentru economie, implicit pentru români. E important să știm că, dincolo de reușita unei seri, fiecare pahar de bere pe care îl savurăm înseamnă și locuri de muncă, valoare adăugată, importante contribuții la bugetul de stat”, a adăugat Julia Leferman.