Investitia a avut la baza o idee a inginerului agronom Mihai Bularda, care a lucrat timp de 16 ani ca specialist si apoi ca director, la un IAS din localitatea hunedoreana Bretea Strei. Cind a iceput privatizarea acestor itreprinderi de stat, fostul director a hotarit ca este momentul sa demareze propria afacere. Prin urmare, l-a contactat pe dl Paul Calinon. Cei doi s-au cunoscut i anul 1987, cu ocazia unei vizite i Franta. „El a dorit sa investeasca i Rominia, iar eu i-am prezentat un plan de afaceri si am devenit asociati”, isi aminteste inginerul romin.
in 1999, cei doi au creat societatea francezo-romin Piaro SRL, cu sediul i Hateg, care are 80% capital francez si doi asociati: Paul Calinon si Mihai Bularda. Obiectul de activitate este productia agricola si valorificarea acesteia. Primul pas a fost acela de arendare a unei suprafete de 150 de hectare de teren arabil, de la locuitorii satelor Bretea Strei si Bretea Romina, aflate pe malurile riului Strei, la circa 30 de kilometri de orasul Deva. Firma a icheiat contracte de arenda cu proprietarii de terenuri pe durate cuprinse itre cinci si zece ani, iar investitia a iceput fara nici o facilitate din partea statului. Pentru fiecare hectare de teren agricol s-au investit circa sapte milioane de lei, deoarece acesta trebuie ierbicidat si supus unor tratamente de fertilizare.
Firma si-a facut sistem de irigatie propriu
Cel mai important pas a fost facut prin aducerea unor utilaje din Franta, care sunt deservite de cinci mecanizatori. Este vorba de sase tractoare de de 110-150 CP, trei combine autopropulsate marca John Deer, pluguri, discuri, combinatoare si alte utilaje de profil. Tractoarele aduse din import sunt din ultima generatie si au un consum redus de motorina.
Firma Piaro foloseste seminte de cea mai buna calitate. La porumb s-a folosit saminta marca Pioneer, importata cu trei dolari kilogramul, iar saminta de griu a fost achizitionata cu 4.500 de lei kilogramul, fiind preferata o marca franceza produsa i Rominia, din gama Texel. Un alt atu al societatii a fost utilizarea unui sistem de irigatii propriu, cu doua pompe capabile sa asigure solului o cantitate de 20 de litri de apa pe metrul patrat i 24 de ore. Instalatia mobila de irigat acopera 2,5 hectare.
Mihai Bularda sustine ca la sfirsitul anului 1999 rezultatele au fost pe masura asteptarilor, firma realizind profit, ceea ce a dus la hotarirea de a se dezvolta activitatea. in prezent, suprafata arendata a crescut la 1.000 de hectare de teren, prin extinderea activitatii i localitatile Calan si Sintamaria Orlea. Proprietarii terenurilor au primit 350 si 400 kilograme de boabe la hectar, i functie de calitatea terenului propriu.
„in acest an seceta a afectat, i mare parte, productia. Daca nu era seceta puteam obtine pina la 6.500-7.000 de kg de porumb boabe si 5.000 kg de griu la hectar. Nu am obtinut decit 3.500 de kg de porumb si 3.400 kg de griu la hectar”, sustine Mihai Bularda. Pentru ca umiditatea este mare, uscarea cerealelor costa bani. Produsele obtinute sunt valorificate pe piata interna. Un kilogram de porumb boabe costa, l aceasta ora, 2.500-2.700 lei, iar griul se vinde cu 3.600 lei pe kilogram.
Piaro SRL a si vindut o isemnata cantitate de griu unei societati de panificatie, care l-a achizitionat pentru a amesteca faina cu cea din saminta autohtona.
Investitorii vor sa-si extinda activitatea
in acest an, firma Piaro din Hateg are o cifra de afaceri de opt miliarde lei. Principalul impediment ramine politica agrara, „pentru ca nu exista o subventie reala pentru producatori, nu se cunosc niciodata preturile minimale de achizitionare a produselor si nu exista o piata de desfacere reala”, dupa cum sustine dl Mihai Bularda.
Firma a dovedit ca poate realiza profituri atragatoare cu o tehnologie adecvata si cu doar cinci angajati permanenti, care au cistigat lunar salarii cuprinse itre doua milioane si trei milioane si jumatate de lei. in timpul campaniilor agricole sunt angajati localnici sezonieri, care sunt platiti cu 80-100.000 de lei pe zi.
Societatea comerciala Piaro intentioneaza sa-si diversifice activitatea prin cumpararea unei ferme i Bretea Strei, i care va amplasa un uscator pentru cereale, cu o capacitate de pina la 6.000 de tone. O alta investitie, cu termen de finalizare 2003, este amenajarea unei ferme zootehnice cu 100 de vaci de lapte din rasa Holstein si construirea unei fabrici de ambalare si pasteurizare a laptelui. in prima etapa, se vor crea zece locuri de munca.
Un romin si un francez fac afaceri pe 1.000 ha
5 octombrie 2000, 12:00
Ultima modificare în 5 octombrie 2000, 15:00
Investitia a avut la baza o idee a inginerului agronom Mihai Bularda, care a lucrat timp de 16 ani ca specialist si apoi ca director, la un IAS din localitatea hunedoreana Bretea Strei. Cind a iceput privatizarea acestor itreprinderi de stat, fostul director a hotarit ca este momentul sa demareze propria afacere. Prin urmare, l-a contactat pe dl Paul Calinon. Cei doi s-au cunoscut i anul 1987, cu ocazia unei vizite i Franta. "El a dorit sa investeasca i Rominia, iar eu i-am prezentat un plan de
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Apa minerala este un nesecat izvor de dispute itre firmele private si stat
- Dolarii te ivata sa vezi lumea de sus
- Liderii sindicali joaca la trei capete. Vor sa intre si i Parlament, sa faca afaceri si sa reprezinte si muncitorii
- Dobinzile bancare nu acopera inflatia anuntata
- Bazar
- De-a baba-oarba cu programul PSAL
- Statul s-a pacalit cu accizele
- Toti oamenii premierului
- Din criza petrolului, scapa cine poate
- Noua milioane euro pentru societatea civila