Un salariat în vârstă de 57 de ani de la France Telecom-Orange s-a sinucis marţi dându-şi foc în parcarea unei agenţii a grupului francez de telecomunicaţii din apropiere de Bordeaux (sud-vestul Franţei), a anunţat conducerea companiei.
”Ne-a bulversat vestea privind decesul unui salariat al agenţiei profesionale din Bordeaux, care şi-a pus capăt zilelor dându-şi foc în parcarea agenţiei din Merignac” (de la periferia oraşului Bordeaux), a indicat conducerea grupului francez de telecomunicaţii
”Echipele de salvare sosite la faţa locului n-au putut decât să constate decesul acestui salariat, în vârstă de 57 de ani”, a adăugat sursa.
France Telecom, care are circa 100.000 de salariaţi în Franţa, s-a confruntat cu o criză socială de amploare după valul de sinucideri în rândul salariaţilor în perioada ianuarie 2008 – sfârşitul lui 2009, fiind pus în cauză îndeosebi sistemul de management introdus din 2004 pentru a determina plecarea a 22.000 de salariaţi în decurs de trei ani.
Potrivit unui calcul făcut de două sindicate, 25 de salariaţi ai France Telecom-Orange s-au sinucis în cursul anului 2010. Conducerea nu a ţinut un astfel de bilanţ.
SURSA: Agerpres