Filip Florian era, până de curând, un nume cunoscut doar de cititorii preocupaţi de literatura română contemporană. Astăzi, la cei 39 de ani ai săi, Filip Florian este deja un nume consacrat, deşi nu are la activ decât două cărţi. Primul lui roman va fi publicat de o prestigioasă editură americană.
„Degete mici“, romanul de debut al lui Filip Florian, a produs ştirea anului în lumea literară românească: la începutul lunii februarie, editura americană Harcourt, una dintre cele mai mari de peste Ocean, a cumpărat drepturile asupra editării cărţii în întreaga lume, cu drept de primă opţiune pentru următoarele volume ale autorului, pe toată durata vieţii. Contractul lui Florian cu americanii de la Harcourt a implicat, din declaraţiile Simonei Kessler, agentul literar care a făcut oficiile de intermediar, un avans cu patru zerouri, în dolari, şi 12,5% din încasările provenite din vânzări. „Acest avans mi-ar permite, mie, soţiei şi fiului meu să trăim la un nivel decent cam un an şi jumătate“, spune Florian. „Sau aş putea să îmi schimb maşina, veche de 21 de ani, situaţie în care aş mai avea bani probabil doar pentru vreo două luni – ce e drept, cu o maşină nouă. Dar cifrele nu sunt fabuloase; un om de afaceri ar zâmbi condescendent.“
Povestea contractului cu Harcourt a început, mărturiseşte prozatorul, în octombrie 2006, la Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Prin intermediul Simonei Kessler, un oficial al editurii americane a intrat în posesia unei mape care conţinea cam zece pagini din cartea lui Florian, selectate de Kessler şi traduse în engleză. A urmat, după o lună, o solicitare pentru două exemplare din ediţia românească a cărţii; primele s-au pierdut pe drum, următoarele două au ajuns la editorii americani cu puţină vreme înainte de Sărbători. După doar o lună, Filip Florian primea o ofertă concretă de contract. (O coincidenţă fericită a făcut ca în aceeaşi zi să ajungă şi o ofertă de la cea mai mare editură din Germania, Suhrkamp, care va include „Degete mici“ în colecţia lor principală de literatură – şi nu în cea dedicată literaturilor est-europene.)
Contractul cu americanii i-a ridicat cota
Deocamdată, contractul nu a fost încă semnat, explică autorul, din pricina multiplelor clauze, referitoare la diferitele variante de ediţii – hardcover, în format de buzunar, pentru ţările de limbă engleză etc. Pentru România, deţinătorul drepturilor, până în 2010, este în continuare Polirom. Cea de-a doua carte a lui Florian, „Băiuţeii“ (scrisă în colaborare cu fratele său mai mic, Matei), a fost deja contractată de o editură poloneză, dar, spune acesta, din pricina acordului cu Harcourt „se lovesc de un preţ mult mai mare pentru «Degete mici»“.
Avansul de la Harcourt a venit ca un colac de salvare pentru Filip Florian, care se dedicase în exclusivitate prozei. El a renunţat la jurnalistică în urmă cu mai mulţi ani (a lucrat la revista Cuvântul, apoi la biroul din Bucureşti al Radio Europa Liberă şi în calitate de corespondent pentru Deutsche Welle). Locuieşte la Sinaia, într-una din camerele casei bunicii sale, împreună cu soţia şi fiul său, trăind dintr-o moştenire de familie şi din micile lui economii; se gândea serios să se angajeze din nou, ceea ce ar fi însemnat să renunţe la literatură, când a primit vestea ofertei americanilor. A fost o şansă nesperată pentru el – şi, poate, pentru literatura română.
Best seller
Cel mai recent roman al scriitorului britanic Ian McEwan, SÂMBĂTĂ, relatează o zi din viaţa unui medic londonez, la un an după atentatele de pe 11 septembrie 2001. Nu e la fel de provocator ca Grădina de ciment sau la fel de captivant ca Ispăşire, dar e totuşi o carte excelentă, a unui maestru al prozei.
Editura Polirom
424 pagini
PREŢ: 29,95 LEI
Catherine Durandin, profesoară la INALCO (Institut National des Langues et Civilisations Orientales), din Franţa, este unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei noastre. BUCUREŞTI. AMINTIRI ŞI PLIMBĂRI cuprinde o serie de eseuri istorice şi note personale despre capitala României.
Editura Paralela 45
168 pagini
PREŢ: 13 LEI
CONJURAŢIA IMBECILILOR, un bestseller premiat în 1981 cu un Pulitzer postum, la 11 ani după moartea autorului, este o carte care a căpătat o celebritate internaţională, graţie unei poveşti de un umor nebun şi unui personaj de care vă veţi îndrăgosti.
Editura Polirom
394 pagini
PREŢ: 28,5 LEI
RECOMANDAREA SĂPTĂMÂNII
O strategie pentru trei decenii
Casa Regală a României a publicat recent un document ce reprezintă, într-un anumit sens, o premieră: o strategie de dezvoltare a ţării noastre pentru următoarele trei decenii. În ultimii ani, familia regală s-a implicat, mai ales prin intermediul Principesei Margareta şi a Principelui Radu, din ce în ce mai activ în viaţa publică a României, dar lansarea unui concept de strategie este, fără îndoială, un lucru nou.
Istoric vorbind, instituţia Casei Regale, pe lângă rolul esenţial pe care l-a jucat în modernizarea României (Carol I fiind, probabil, cel mai bun reformator şi creator de instituţii pe care l-am avut vreodată), a funcţionat întotdeauna ca un liant al societăţii. Prin intermediul Biroului Reprezentantului Special al Guvernului, poziţie înfiinţată în 2002 şi ocupată în prezent de Principele Radu, Casa Regală este, de asemenea, implicată deja în politicile guvernamentale, chiar dacă nu la nivel decizional.
Documentul publicat de Casa Regală citează, în primele pagini, un sondaj efectuat de IRECSON, conform căruia „două treimi dintre români consideră că Familia Regală trebuie să se implice şi mai mult în dezvoltarea şi democratizarea României. Rezultatele ne arată că încrederea românilor în aderarea la UE este aproape egală cu percepţia asupra utilităţii implicării Casei Regale în dezvoltarea şi democratizarea României.“
Liniile principale ale strategiei propuse de Casa Regală se referă, în primul rând, la dezvoltarea infrastructurii, menţionând extinderea reţelei de autostrăzi, dar şi importanţa rutelor de transport aerian sau fluvial: „Otopeni poate fi un nod aerian regional“, spune textul, în vreme ce Dunărea, pe segmentul ei românesc, „poate să devină tot atât de înfloritoare turistic şi cultural cum este la Budapesta şi Viena.“ Potenţialul turistic al ţării noastre este şi el amintit în mod explicit (deşi fără a se menţiona vreo sursă a datelor): „România ar putea atinge zece milioane de turişti pe an, cu autostrăzi şi servicii de calitate.“
Există mai multe iniţiative ale Casei Regale care deja funcţionează: Serile Regionale, desfăşurate la Palatul Elisabeta, care adună laolaltă oameni de afaceri, diplomaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. De asemenea, Fundaţia Principesa Margareta a iniţiat o serie de programe comunitare în mediul rural. Împreună cu École Hôtelière de Lausanne şi cu IRECSON, a fost înfiinţat şi un Institut Regal de Management al Ospitalităţii, „o şcoală de elită pentru viitorii administratori ai marilor domenii sau companii hoteliere“.
Însă cea mai spectaculoasă propunere pare a fi reînfiinţarea Fundaţiilor Regale Române, celebra instituţie fondată de Carol al II-lea. În anii dintre cele două războaie mondiale, Fundaţiile Regale au reprezentat, atât prin prestigiu, cât şi prin considerabila lor susţinere financiară, un sprijin esenţial pentru artele şi ştiinţa din România – fiind, după toate probabilităţile, cea mai bogată fundaţie din România. Reînfiinţarea acestei instituţii, dacă ar avea şi un sprijin financiar adecvat, ar însemna enorm pentru dezvoltarea României. (B.C.)
«România poate să devină o a doua Spanie ca performanţă în utilizarea fondurilor structurale europene. Ea poate să ia de la Irlanda şi Luxemburg exemplu de pragmatism şi eficacitate.»
România – O viziune pe 30 de ani
