Un director din cadrul companiei farmaceutice Pfizer a declarat că este posibil ca oamenii să aibă nevoie de doze „booster” împotriva COVID-19 „un număr de ani de acum înainte”, informează DPA/PA Media miercuri.
Ben Osborn, director al filialei regionale din Marea Britanie a companiei farmaceutice, a declarat că nu este deocamdată clar dacă viitoarele doze „booster” vor fi necesare anual sau la şase luni.
Într-un interviu acordat PA Media cu ocazia aniversării unui an de la administrarea primei injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 în Marea Britanie în cadrul programului de vaccinare în masă, Osborn a declarat despre campania din această ţară că a fost un „efort incredibil”.
Sunt puține date despre varianta Omicron
Cu privire la varianta Omicron a virusului, acesta a spus că se așteaptă în continuare date de la guverne și sistemele sanitare din întreaga lume pentru a înțelege trei aspecte ale acestei tulpini.
„Aşteptăm cu toţii să iasă diverse date, nu doar de la Pfizer şi BioNTech, ci şi de la guverne şi sisteme sanitare din întreaga lume. Ceea ce avem deja este o înţelegere la nivel de bază şi molecular referitor la acest virus şi la mutaţiile care au fost bine documentate. Ceea ce trebuie să înţelegem acum sunt trei lucruri: nivelul de transmitere pe care îl oferă această nouă variantă şi dacă va depăşi (varianta) Delta aici, în Marea Britanie; în al doilea rând, impactul Omicron în ceea ce priveşte spitalizarea şi decesul potenţial; şi apoi, desigur, foarte important, în al treilea rând, impactul vaccinului asupra acestei variante”, a declarat Osborn.
„Vom avea mai multe date în săptămânile care urmează cu privire la toţi cei trei factori ce vor conduce apoi la luarea deciziilor nu doar pentru Pfizer, ci şi pentru guvernele din întreaga lume. Aşa că suntem pregătiţi. Dacă avem nevoie de un nou vaccin, atunci vom putea să-l dezvoltăm, să-l producem la scară largă”, a adăugat Osborn.
Vor fi necesare dozele „booster”?
Între timp, a spus el, cel mai important lucru este să se extindă campaniile de vaccinare cu doze „booster” la nivelul întregii populaţii adulte „pentru ca acel nivel de bază de imunitate să fie cât se poate de mare”.
Întrebat cât timp ar trebui să se aştepte oamenii să aibă nevoie de stimularea imunităţii prin doze „booster”, el a precizat: „Cred că este dificil de spus pe termen lung, deoarece niciunul dintre noi nu poate prezice cum va evolua virusul în timp. Cred că ceea ce ştiinţa şi datele ne arată acum, totuşi, este că e probabil să avem nevoie de un anumit nivel de stimulare în rândul populaţiei noastre adulte un număr de ani de acum înainte”.
„Ceea ce nu ştim este dacă acesta va însemna o stimulare la şase luni, aşa cum este cazul în prezent, sau dacă va deveni mai asemănător cu un ‘booster’ anual, asemănător cu cel gripal”, a spus Ben Osborn.
S-a împlinit un an de la administrarea primului vaccin
Campania de vaccinare din Marea Britanie a fost lansată pe 8 decembrie 2020, când Margaret Keenan, o britanică în vârstă de 90 de ani, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, la Spitalul Universitar din Coventry. De atunci, peste 51 de milioane de prime doze de vaccin au fost administrate în Marea Britanie, împreună cu peste 46 de milioane de doze secundare şi 20 de milioane de doze „booster”.
„A trecut un an de când Margaret Keenan a primit primul vaccin la nivel mondial, în cadrul unui program sanitar naţional, a fost cel mai incredibil efort din perspectiva sănătăţii umane pe care l-am văzut vreodată. Nu cred că cineva şi-ar fi imaginat că vom fi în această poziţie în care ne aflăm în prezent aici, în Marea Britanie – unde peste 80% din populaţia noastră are două doze, şi am intrat deja în programul de rapel – şi impactul acestor vaccinuri asupra sănătăţii naţiunii noastre”, a declarat reprezentantul Pfizer.
Doctor June Raine, director executiv în cadrul Agenţiei de reglementare în domeniul medicamentelor din Marea Britanie (MHRA), a declarat cu privire la această aniversare: „Anul trecut, pe vremea aceasta, am fost primul organism de reglementare din lume care a aprobat primul vaccin COVID-19, pentru Marea Britanie. Vaccinarea este cel mai eficient mod de a reduce numărul deceselor şi al îmbolnăvirilor grave din cauza COVID-19 şi, până în prezent, programul naţional de vaccinare a salvat mii de vieţi”.