Un șef de poliție, amenințat de un interlop pe Facebook: Dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc pentru că te mierlesc

masina de politie

SURSA FOTO: Dreamstime

Şeful Poliţiei Dâmboviţa, Adrian Antofie, a fost amenințat de un interlop din Târgoviște în vârstă de 40 de ani. Bărbatul a postat pe rețelele de socializare un video în care îl amenința cu moartea pe Adrian Antofie și în care își prezenta mai multe arme.

Un șef de poliție, amenințat de un interlop pe Facebook: Dacă e să mă duc la pârnaie, mă duc pentru că te mierlesc

Bărbatul din Târgoviște a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care îl amenință pe șeful Poliție Dâmbovița după ce a fost prins conducând sub influența drogurilor. Acesta a prezentat, în videoclip, mai multe arme.

„Vreau şi eu ca Antofie să vină să îmi spargă şi mie uşa acum. Să nu spună că dau cu cauciuc….vreau să îmi spargă uşa. Sunt pregătit. Dacă e să mă duc la pârnaie nu mă duc că m-ai prins pe mine drogat la volan. Nu, nu, dacă e să mă duc la pârnaie mă duc pentru că te mierlesc mă. Sparge-mi uşa, dar să fii pregătit când mi-o spargi, nu să vii cu doi, trei inşi. Că degeaba vii cu doi, trei inşi. Aveţi veste antiglonţ? Ia uite-o. Independenţei, H3, et. 1, apartament 2. Vă aştept! Hai, Antofie după mine”, spune bărbatul în înregistrare.

Oamenii legii au reacționat imediat și au intrat peste interlop în casă. Acesta a fost săltat de mascați și dus în arestul IPJ Dâmboviţa.

Ce spune poliția

La data de 31 iulie a.c., ca urmare a unei postări publicate pe o reţea de socializare, de către un bărbat de 40 de ani, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept, faptă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

”Precizăm ca persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe de sânge şi urina, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanţe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.”, se arată în comunicat.

”În aceasta dimineaţa, 2 august, în urma unei acţiuni a poliţiştilor, persoana respectivă a fost prinsă, aflându-se în custodia noastră pentru a se efectua activităţi procedurale în cauză. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activităţii infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

Sursa foto: Dreamstime