Un seism cu magnitudinea de 7,3 s-a produs în largul regiunilor de coastă din centrul statului Peru, au anunţat duminică reprezentanţii Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS, n.r.), citaţi de DPA.
Cutremurul de pământ s-a produs la ora 09.18 GMT la o adâncime de 12 kilometri. Potrivit Pacific Tsunami Warning Centre, „este posibil să apară valuri periculoase de tip tsunami în regiunile de coastă aflate la o distanţă de 300 de kilometri faţă de epicentrul seismului”. Cel puţin două persoane au murit, 20 au fost rănite şi alte 17 sunt date dispărute după prăbuşirea unei mine, potrivit Apărării Civile din Peru, în urma unui seism cu magnitudinea de 7,3 care s-a produs duminică dimineaţă în sudul acestui stat sud-american, informează agenţiile de presă AFP şi Xinhua.
„Sunt doi morţi în regiunea Arequipa şi 65 de răniţi care ne-au fost semnalaţi până în prezent”, a declarat pentru presa peruană generalul Jorge Chavez, directorul Institutului Naţional de Apărare Civilă. O mină din oraşul de coastă Chala s-a prăbuşit în urma seismului, iar 17 persoane sunt date dispărute, a adăugat ministrul Sănătăţii din Peru, citat de Xinhua.
Potrivit AFP, autorităţile locale au fost informate şi în legătură cu producerea mai multor pagube materiale.
Seismul, care a fost resimţit până în capitala ţării, Lima, s-a produs la ora locală 04.18 (09.18 GMT). Epicentrul său a fost localizat la 31 de kilometri sud-est faţă de Acari, o localitate de pe litoralul pacific, situată în regiunea Arequipa, la aproximativ 500 de kilometri sud faţă de capitala ţării, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey – USGS, n.r.).
Institutul de Geofizică din Peru a declarat că epicentrul seismului a fost localizat în largul coastelor peruane, la o distanţă de 56 de kilometri faţă de localitatea Lomas. Marina peruană a anunţat că nu a emis o alertă de tsunami. Centrul de alertă pentru tsunami în Pacific, al cărui sediu se află în Hawaii, a eliminat la rândul său acest risc pentru ţările din regiune. Seismul a trezit din somn numeroşi locuitori din Lima, Arequipa şi alte oraşe din Peru. „Aici, seismul a fost resimţit foarte mult timp”, a declarat pentru AFP un pacient dintr-un spital privat din Lima. În Arequipa, mulţi oameni au ieşit pe străzi, potrivit unor mesaje publicate pe reţelele de socializare. „Am simţit o zguduitură destul de puternică. Patul s-a cutremurat, însă nu s-a întâmplat nimic grav”, a dezvăluit un internaut pe Facebook.
Potrivit primarului din Caraveli, Santiago Neyra, casele din chirpici ridicate în acea regiune s-au prăbuşit, mai ales în Lomas. Comandantul Alberto Rojas din cadrul Poliţiei din Arequipa, a anunţat că un pod a fost avariat în districtul Yauca. Peru se află într-o zonă cu o puternică activitate seismică, denumită „Cercul de foc a Pacificului”. Cutremurul de duminică dimineaţă a fost resimţit şi în nordul statului Chile. Potrivit Serviciului Naţional Chilian de Urgenţe, nu au fost raportate deocamdată accidentări, avarii ale infrastructurii şi întreruperi ale serviciilor de bază pentru populaţie. La rândul ei, Marina chiliană a anunţat că seismul de duminică nu a îndeplinit condiţiile necesare pentru producerea unui tsunami pe coastele acestui stat
Cutremurele de pământ reprezintă un fenomen destul de frecvent întâlnit în Peru, unde multe locuinţe prezintă o rezistenţă precară la seisme, fiind construite din materiale inadecvate. În 2007, un cutremur de pământ a ucis mai multe sute de persoane în regiunea Ica.
Papa Francisc urmează să ajungă joi în Peru pentru o vizită de trei zile, după o primă escală în Chile în cadrul turneului său din America de Sud.Agerpres