Stare de tensiune maximă în PNL. Procurorii DNA au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de senatorul PNL de Teleorman Eugen Pîrvulescu. Controlul judiciar se aplică pe o durată de 60 de zile.
Procurorii DNA au explicat, într-un comunicat de presă, motivele pentru care a fost luat în vizor Eugen Pîrvulescu. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
De ce se face vinovat senatorul PNL
Mai exact, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al PNL Teleorman, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman. El le-a cerut acestora în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să îi remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai – iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/ temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.
Senatorul PNL ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/ interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).
Pe perioada controlului judiciar, Eugen Pîrvulescu nu are voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. El nu trebuie să se deplaseze la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman. În cazul în care el nu va respecta aceste reguli, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Lui Eugen Pîrvulescu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Sursă foto: Dreamstime