In sedinta bursiera de astazi a fost vandut un pachet de aproape 25% din actiunile producatorului de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia, pentru suma de 13,3 milioane de lei (4,27 milioane de euro).
Pachetul de 278 de milioane de actiuni a fost vandut prin intermediul unei tranzactii deal (negociata in afara pietei) chiar inainte de terminarea sedintei, la ora 14:14, la pretul de 0,0480 lei pe actiune, cu 4,57% mai mic decat pretul de inchidere de astazi, de 0,0503 lei pe actiune.
Actionarii mai importanti ai companiei, cei care ar fi putut vinde pachetul de actiuni, sunt, potrivit raportarilor Depozitarului Central, S.C. Eurotrading Chemicals S.R.L., cu 28,16% din actiuni, respectiv Romferchim S.A., cu 26,78%.
Sursa: Capital