Un simplu test de sânge care poate detecta mai bine de 50 de tipuri de cancer, înainte ca orice semn clinic sau simptom al bolii să apară la o persoană, este suficient de precis pentru a fi lansat ca test de screening, afirmă oamenii de știință.

Testul poate identifica diferite tipuri de cancer ce sunt dificil de diagnosticat în stadii incipiente

Testul se adresează persoanelor cu risc mai mare de boală, inclusiv pacienților cu vârsta de peste 50 de ani. El va fi folosit într-un program pilot de către NHS Anglia (National Health Service – o agenţie guvernamentală britanică din domeniul sănătăţii).

Testul de sânge este capabil să identifice multe tipuri de boală care sunt dificil de diagnosticat în stadii incipiente, cum ar fi cancerul la gât, ovarian, pancreatic, esofagian și chiar unele tipuri de cancer de sânge, relatează The Guardian.

Oamenii de știință susţin că descoperirile lor arată că testul detectează cu precizie cancerul de multe ori înainte de apariția oricăror semne sau simptome. În plus, testul prezintă o rată fals pozitivă foarte scăzută.

Niveluri ridicate de precizie

Testul de sânge a dezvoltat de o companie din Statele Unite, Graal. El caută modificări chimice în fragmentele de cod genetic – ADN fără celule (ADNc) – care ajung din tumori în sânge.

Cel mai recent studiu efectuat a dezvăluit că testul are un nivel foarte ridicat de precizie. Oamenii de știință au analizat performanța testului pe un eşantion de 2.823 de persoane care sufereau de cancer și alte 1.254 de persoane care erau sănătoase.

Testul a identificat corect prezenţă cancerului în 51,5% din cazuri, în toate etapele bolii, și a oferit rezultate eronate în doar 0,5% din cazuri.

În cezul tumorior  solide care nu au opțiuni de screening, cum ar fi cancerele esofagiene, hepatice și pancreatice, capacitatea de a genera un rezultat pozitiv al testului a fost de două ori mai mare (65,6%) decât pentru tumorile solide care au opțiuni de screening, cum ar fi cancerul la sân, cancerul intestinal, de col uterin și al prostatei.

Programul pilot al NHS va include 140.000 de oameni

Capacitatea de a genera un rezultat pozitiv al testului în cazul cancerelor de sânge, cum ar fi limfomul și mielomul, a fost de 55,1%. Testul a identificat corect și țesutul în care cancerul a fost localizat în organism în 88,7% din cazuri.

Rezultatele programul pilot ce va fi efectuat de către NHS cu acest test de sânge, ce va include 140.000 de persoane, sunt aşteptate până în anul 2023.

Sursa foto: Dreamstime