Un soldat român și-a pierdut viața în Ucraina! Părinții sunt devastați: A fost un șoc

ucraina, doliu, deces

SURSA FOTO: Dreamstime

Un soldat român și-a pierdut viața în războiul din Ucraina. Acesta era dintr-o familie din Cernăuți, care trece prin clipe cumplite după ce au aflat că fiul lor a fost răpus pe front.

Un soldat român și-a pierdut viața în Ucraina! Părinții sunt devastați: A fost un șoc

Mama soldatului răpus pe frontul din Ucraina spune că anunțul a fost un adevărat șoc, iar ea speră în continuare ca fiul ei să revină acasă. Trebuie menționat că regretatul erou este primul soldat român ucis în războiul din țara vecină.

„A fost un șoc. Până în ziua de azi nu-mi vine să cred că așa ceva este, că așa ceva s-a petrecut și nu se mai întoarce înapoi. Noi trăim cu gândul că el o să vină acasă”, a spus mama soldatului răpus pe front, conform anterna3.ro

Mai apoi, aceasta a dezvăluit că regretatul militar era foarte trist înainte de a începe războiul.

„Pentru inima mea o jumătate este moartă, pentru că inima era împărțită în două pentru amândoi fii. Acum jumătate este moartă (…). Înainte de a începe războiul am fost la dânsul și privirea lui era foarte tristă. Dar eu nu știam și tare tăcut era, nu știam din ce pricină.

Mă gândeam poate îl doare ceva, poate are o supărare, multe se-ntâmplă în viață. El nu spunea nimic. La două zile a început războiul și atunci am înțeles de ce el era așa de trist”, a mai spus mama acestuia.

Ar putea exista un acord între Rusia şi Ucraina?

În altă ordine de idei, amintim că președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat „încrezător” privind menținerea acordului legate de exporturile de cereale din Ucraina.

Afirmaţia vine după ce Erdogan a purtat o discuţie cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Acesta din urmă vrea însă „garanţii reale” din partea Ucrainei.

„Este necesar ca Ucraina să ofere garanţii reale privind respectarea strictă a acordurilor de la Istanbul, mai ales asupra neutilizării coridoarelor umanitare în scopuri militare”, este poziţia oficială a Kremlinului.

Declarațiile au venit după ce Rusia a suspendat participarea la Acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, semnat cu Turcia, Naţiunile Unite şi Ucraina, din cauza unor atacuri asupra Portului Sevastopol, atribuite Ucrainei.

Rusia „nu mai poate garanta” circulaţia navelor cu cereale dacă „Ucraina nu va asuma angajamente că nu va utiliza această rută în scopuri militare”, a spus în trecut ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu.