Şase finalişti vor prezenta ideile lor despre mobilitatea sustenabilă a viitorului luni seara la Frankfurt. Printre aceştia se află și un specialist IT originar din România. Câştigătorul va fi prezent pe sena TED în noiembrie, în New York.
Prima ediţie a concursului de idei Next Visionaries, organizat în comun de BMW i şi TED, se apropie de punctul culminant: finaliştii îşi vor prezenta propunerile, iar câştigătorul va fi anunţat înainte de startul înaintea Salonului Auto de la Frankfurt IAA 2017. Într-un eveniment exclusiv, în seara zilei de 10 septembrie, în faţa unui public format din 500 de invitaţi, cele mai bune şase idei din cele peste 180 de înscrieri vor prezenta o imagine vizionară a lumii de mâine. Apoi, oaspeţii vor beneficia de o avanpremieră a multor produse noi ale BMW Group care vor fi expuse la la Salonul Auto de la Frankfurt.
Competiţia Next Visionaries în domeniile tehnologiei, mediului şi societăţii oferă şansa câşitgăturului de a susţine o prezentare pe scena legendarei confereinţe TED în noimebrie, în New York.
Proiectul este o colaborare între brandul BMW i, specializat în dezvoltarea de concepte de automobile şi soluţii de mobilitate sustenabile, şi organizaţia non-profit TED, care este renumită pentru căutarea şi răspândirea ideilor noi inovatoare. Cooperarea îşi propune să atragă atenţia asupra conceptelor promiţătoare şi inovatoare în domeniul mobilităţii. Accentul este pus pe soluţii tehnologice, idei de produse, servicii şi soluţii de infrastructură capabile să asigure progrese semnificative în domeniile tehnologiei, mediului şi interacţiunii umane.
Peste 180 idei au fost înscrise în concursul Next Visionaries în cadrul intervalului de înscriere care a fost limitat la câteva săptămâni. Cele mai promiţătoare contribuţii au fost postate pentru discuţii în formă editată la www.nextvisionaries.com. Apoi, o comisie de selecţie formată din specialişti de la BMW i şi TED a ales şase participanţi la etapa finală de la Frankfurt. Lor le-au fost desemnaţi mentori cu experienţă – ei înşişi vorbitori TED – care i-au ajutat să se pregătească pentru prezentările de la IAA Cars 2017.
Locul de desfăşurare a rundei finale a concursului de idei, difuzat în stream live, este „Vision Loop” al BMW Group de la IAA. Decorul scenei din centrul Pavilionului 11 al centrului expoziţional de la Frankfurt – şi înconjurat de un circuit – este platforma ideală pentru prezentările live, două în fiecare categorie şi fiecare cu durata de trei minute. Pe câştigător îl aşteptă o pregătire aprofundată înaintea marelui moment de pe scena TED din New York, unde viziunea lui va fi transformată într-o idee care ar putea fi împărtăşită cu o audienţă mondială.
Șase finaliști
Selecţia celor şase finalişti în concursul Next Visionaries organizat de BMW i şi TED dezvăluie un spectru larg de idei pentru viitorul stil de viaţă mobilă. Iar viziunile lor dezvoltă tema sustenabilităţii ecologice, economice şi sociale în domeniul mobilităţii personale. Printre cei șase se numără și Sebastian Gabor, care vede automobilul viitorului nu neapărat ca un mijloc de transport, ci ca un companion fiabil în toate situaţiile. Originar din România şi trăind în prezent în Spania, Sebastian este unul din specialiştii IT care a iniţiat proiectul social Code 4 Romania. El doreşte să vadă automobilele folosite ca centre de informare permanent conectate, care îi ajută pe pasageri să planifice întâlniri, să le ofere cunoştinţe utile cu privire la destinaţia şi traseul lor şi să beneficieze de un playlist muzical ales în funcţie de momentul zilei şi de ocazie.
Fondată în 1984, prima conferinţă TED a avut loc în Monterey (California). În 2006, TED a experimentat prin postarea online gratuită a videoclipurilor TED Talk – o decizie care a deschis porţile unui model radical nou de împărtăşire a ideilor: în prezent, peste 2.400 TED Talks sunt disponibile gratuit pe TED.com, care, anual, acumulează aproximativ un miliard de vizualizări. Datorită susţinerii a mii de translatori voluntari, există aproape 100.000 de traduceri publicate ale TED Talks în peste 110 limbi. Prin TEDx, programul de licenţiere care permite comunităţilor să producă evenimente TED organizate independent, au avut loc 21.500 de evenimente pe mapamond.