Sprijinite de creşterea interesului investitorilor, piaţa obligaţiunilor verzi s-a extins rapid în ultimii ani, fiind vândute anul trecut obligaţiuni verzi de aproximativ 250 miliarde de dolari sau 3,5% din emisiunile globale de bonduri, conform agerpres.ro
În iunie, Comisia Europeană a lansat o consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligaţiunile verzi (EU-GBS). Obligaţiunile verzi au devenit din ce în ce mai populare, deoarece investitorii caută modalităţi de a contribui la finanţarea tranziţiei către o economie durabilă din punct de vedere ecologic. Ca atare, ele vor avea un rol esenţial în realizarea obiectivelor Pactului Verde European (Green Deal), apreciază Executivul comunitar.
Obligaţiunile verzi vor juca un rol şi mai important
Obligaţiunile verzi vor juca un rol şi mai important în deblocarea potenţialului sectorului privat de a aborda schimbările climatice şi de a încuraja o redresare economică durabilă după pandemie. Având în vedere că moneda euro este deja principala monedă utilizată pentru emiterea de obligaţiuni verzi la nivel mondial, un standard oficial al UE privind obligaţiunile verzi ar putea, de asemenea, să definitiveze rolul internaţional al monedei euro şi să contribuie la consolidarea rolului UE ca centru mondial pentru finanţarea verde, susţine Comisia Europeană.
Până în prezent, nu există un standard uniform în UE. Grupul de experţi tehnici pentru finanţele durabile al Comisiei (TEG) a fost însărcinat cu pregătirea unui raport referitor la un standard al UE privind obligaţiunile verzi. TEG a publicat primul său raport în iunie 2019, care cuprinde 10 recomandări pentru stabilirea unui astfel de standard, care ar urma să se bazeze pe „taxonomia” UE – un sistem de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul UE. TEG a furnizat orientări suplimentare în martie 2020, propunând şi un standard actualizat.