Se schimbă regulile din cauza pandemiei de coronavirus. Creșterea numărului de infextări a dus la dezizii radicale. În timp ce în unele stat măsurile au fost relaxate, altele au interzis chiar și nunțile.
Cel mai mare oraş din Turcia, Istanbul, a dispus sâmbătă interzicerea nunţilor şi a ceremoniilor aferente organizate pe ambarcaţiuni, în Strâmtoarea Bosfor, şi a suspendat totodată toate concertele şi festivalurile în aer liber ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.
Biroul guvernatorului oraşului Istanbul a indicat într-un comunicat că această decizie a fost luată pentru o mai bună gestionare a riscului pandemic prin asigurarea distanţării fizice.
Nu se respectă restricțiile
În prima parte a zilei de sâmbătă, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a îndemnat locuitorii din Istanbul să respecte cu stricteţe măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că la 11 septembrie numărul pacienţilor infectaţi a fost aproape dublu faţă de cel al cazurilor de luna trecută.
Koca a anunţat prin intermediul contului său de Twitter că numărul pacienţilor din acest oraş aflaţi în stare gravă a crescut cu 42% în luna august.
”Astăzi, am suplimentat echipele noastre cu 34%. Să respectăm măsurile împreună”, a adăugat ministrul.
Guvernatorul din Istanbul, Ali Yerlikaya, a declarat anterior că în total 642 de unităţi patrulează în oraşul cu o populaţie de peste 16 milioane de locuitori pentru depistarea rapidă a cazurilor de infectare cu boala COVID-19.