Occidentul a promis Ucrainei livrări masive de arme pentru a o ajuta să lupte împotriva agresiunilor venite din Rusia, însă ce se întâmplă în realitate, este cu totul altceva. România, dar și alte țări nu și-au respectat până acum promisiunea.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, iar în ultimele patru luni de zile, Occidentul i-a promis în repetate rânduri liderului Volodimir Zelenski că va ajuta țara acestuia cu arme. Pe de altă parte, realitatea este cu totul alta.
Un studiu realizat de Institul de Economia Mondială din Kiel, citat de tablodului german Bil, arată că în ultimele luni de zile, doar zece state occidentale și-au respectat promisiunea față de Ucraina și au livrat armament, printre ele nu se numără însă și România. Amintim că Occidentul a promis livrări de armament în valoare de 80,7 miliarde de euro, către Ucraina.
Până acum, cel mai mare furnizor militar al Ucrainei este Polonia. Țara și-a îndeplinit în totalitate promisiunile pe care le-a făcut și a livrat arme în valoare de 1,8 miliarde de euro, potrivit studiului.
Pe de altă parte, din punct de vedere ai cifrelor, înainte de Polonia sunt Statele Unite, care au livrat până acum Ucraineni armament în valoare de 2.33 miliarde de euro, adică 38,4% din armamentul în valoare de 6,3 miliarde de euro promis.
Țările care și-au ținut promisiunea față de Zelenski
Promisiunea a fost respectată și de Letonia, care a venit cu un ajutor militar de 220 de milioane de euro, urmată de Franța cu 160 de milioane de euro.
Pe următorul loc este Italia, cu 150 de milioane, urmată de Belgia cu 80 de milioane, Luxemburg cu 50 de milioane, dar și Finlanda cu 30 de milioane. Slovenia de asemenea și-a respectat promisiunea și a venit cu un ajutor de zece milioane, în timp ce Bulgaria a oferit un ajutor de 3,5 milioane. Austria a oferit și ea armament în valoare de 3,3 milioane de euro.
Menționăm că potrivit studiului, în funcție de cifre, după Statele Unite şi Polonia, pe locul trei se află Regatul Unit, care s-a angajat să livreze Ucrainei armament în valoare de 1,12 miliarde de euro. Practic, Londra şi-a onorat angajamentul în proporţie de 90,7%.
În ceea ce privește promisiunile făcute și calitatea, Canada în schimb livrat 82.5% din armamentul în valoare de 920 de milioane de euro promis. De cealaltă parte, Estonia a furnizat 98% din armamentul promis, în valoare de 250 de milioane de euro.
România nu a livrat nimic Ucrainei
Norvegia la rândul ei s-a angajat să livreze armament în valoare de 450 de milioane de euro, din care a livrat 96%. Și Cehia a livrat 88.9% din armamentul promis în valoare de 260 de milioane, Olanda 84.9% (80 de milioane de euro), iar Lituania 82.6% (50 de milioane de euro). Lista este continuată de Slovacia, Spania, Suedia, Danemarca şi Australia.
Germania a furnizat și ea armament în valoare de 269 de milioane de euro, reprezentând 39.9% din ceea ce a promis. Implicată activ af fost și Noua Zeelandă, care a furnizat 31% din armamentul în valoare de 3,8 milioane de euro promis, în timp ce Grecia a livrat doar 5,8% din armamentul în valoare de 250 de milioane de euro promis, mai arată studiul.
România în schimb nu și-a respectat promisiunea, iar alături de ea mai sunt Croația, Portugalia, dar și Coreea de Sud. Studiul arată că în ciuda promisiunilor făcute, cele trei țări, dar și țara noastră, vecină cu Ucraina nu au livrat nimic până acum.