Lucrarea „Ciobanaș cu turma de oi” de Nicolae Grigorescu s-a vândut cu 40.000 de euro în cadrul unei licitații de vară organizată marți seară în Capitală de casa Artmark.

Cel mai bine cotat lot al sesiunii, tabloul „Plugul cu boi”, tot de Nicolae Grigorescu, estimat la de 60.000 – 90.000 de euro, nu a fost adjudecat. Lucrarea a făcut parte, dupa 1907, din colecția istorică Maria Danciu, soția lui Nicolae Grigorescu, iar in anii ’50 – ’80 din colecția academicianului Dumitru Dumitrescu.

Printre lucrările cumpărate la sume ridicate în cadrul licitației Artmark s-au numărat: două lucrări cu titlul „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza, fiecare la 35.000 de euro; „Hanul din Moineşti” de Ştefan Luchian şi „În grădină” de Theodor Aman, fiecare la 32.500 de euro; „Peisaj la Balcic” de Ion Ţuculescu, la 25.000 de euro; „Nud cu evantai” de Gheorghe Petraşcu, la 22.500 de euro; „Ţărănci la târg” de Corneliu Baba şi „Struguri şi pere” de Nicolae Tonitza, la 22.000 de euro; „Interior din strada Zambaccian” de Gheorghe Petraşcu şi „La fereastră” de Alexandru Ciucurencu, fiecare la 16.000 de euro; „Fermier” de Ion Ţuculescu, la 15.000 de euro; „Cochetărie” de Nicolae Vermont şi „Dunărea la Brăila” de Nicolae Dărăscu, fiecare la 14.000 de euro; „Pagodă din Kyoto” de Samuel Mutzner, la 13.000 de euro; „Cocoş” de Constantin Piliuţă, la 12.000 de euro.