România a mai înregistrat un succes. Pe hârtie. Creştere economică de 3,9% pe primul trimestru din 2014, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Frumos. Şi deloc inedit. Această performanţă nu reprezintă o premieră. Conform datelor oficiale, în ultimele trei luni din 2013 am fost chiar lideri în UE, cu 1,7% faţă de precedentele trei luni şi cu un neverosimil 5,1% faţă de T4 din 2012. Statisticile Eurostat ne plasează pe locul 2 în clasamentul pe întreg anul 2013, cu o creştere de 3,5%, prima poziţie fiind ocupată de Letonia, cu 4,1%. Există şi voci care contestă aceste cifre. Analiştii Florin Cîţu şi Ilie Şerbănescu se întrebau, nu demult, cum de tot creşte PIB-ul, când rata şomajului urcă, iar consumul de energie scade. E ca şi cum cu mai puţine maşini (şi mai puţini şoferi) am parcurge un drum mai lung utilizând mai puțină benzină. Asta se poate numai în condiţiile unui avans tehnologic fulminant, respectiv o motorizare net superioară, cu un consum de combustibil mult mai performant. Ceea ce la noi în ţară, să recunoaştem, nu prea e cazul.
Mai există şi observaţia că mai uşor creşte o economie mai mică. La fel cum un om de 60 de kilograme, când se îngraşă cu 6 kilograme, a câştigat 10%, iar unul de 100 kilograme, adăugând cele 6, a obţinut un plus de numai 6%. Cum PIB-ul Germaniei bate suta de kile, aferent exemplului dat, îi vine mai greu să se ţină după cel al României. Dar putem să lăsăm deoparte astfel de cârcoteli, şi să admitem că economia a crescut şi bine a făcut. Ok, şi? Ce ar trebui să fac eu în situaţia asta, să îmi bat capul cu analize sofisticate, ca să arăt ce ziarist deştept sunt şi să contrazic (sau, în funcţie de politica editorială, să laud) Guvernul?
Mai pragmatic mi se pare să aflu la ce îmi foloseşte mie creşterea PIB-ului, sau dacă mă uit în buzunar şi văd că nu îmi foloseşte la nimic, să mă întreb de ce. Şi atunci mă uit la cine controlează cele mai importante sectoare economice: petrol, energie, utilităţi, banking, retail, telecom, industrie auto. Cum, cine? Companii internaţionale. Ca să nu mai zicem că aproximativ 7% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine unor investitori străini. Sau că în Top 10, ba chiar Top 20 cele mai mari firme dai cu tunul până găseşti o societate cu capital majoritar autohton. Aceste companii iau profiturile şi le duc la ele acasă, astfel că oricât de harnici am fi noi, românii, slabe şanse ca din surplusul de PIB să mai ajungă ceva şi la noi în puşculiţă. Am fi obtuzi dacă nu am recunoaşte că investiţiile străine au generat (şi) efecte pozitive. La cea mai mare companie petrolieră din România, o spun angajaţii, proprietarii occidentali au făcut ordine, eliminând pierderile stupide şi brambureala din administraţie. Economia anilor ‘90 a fost una cangrenată, cu statul pe post de cel mai prost proprietar, cu aberante consumuri energetice plus fraude de tot felul.
Pe drumul acela nu mai puteam continua. Dar când ne privim buzunarele în continuare goale, parcă ne gândim pe ce drum ar fi apucat câştigul din PIB dacă am fi avut şi noi, în toţi aceşti ani, nişte guvernanţi, scuzaţi clişeul, patrioţi şi oameni de afaceri locali de anvergura şi clarviziunea celor din Vest.
Valentin Gros,
redactor CAPITAL