China Electronics Corporation a lansat în România Philips X586, un smartphone dual SIM, compatibil cu tehnologia 4G, atât de tip FDD-LTE, cât și TDD-LTE. Terminalul va fi disponibil, începând cu luna februarie, în oferta Digi Mobil.
”Philips X586 are încorporată tehnologia SoftBlue care diminuează efectul nociv al luminii albastre asupra vederii utilizatorilor”, spune Radu Ionescu, reprezentant distribuție telefoane mobile Philips. “Tehnologia SoftBlue ajustează lumina albastră, în loc să o filtreze, ceea ce permite terminalelor mobile să ofere o experiență de utilizare plăcută, la aceleași standarde înalte de vizualizare.’’
Philips X586 rulează sistemul de operare Android 6.0 și are o baterie Li-Ion de 3.000 mAh care oferă până la 12 ore de autonomie, în conversație, și până la 22,7 zile, în stand-by, în 3G.
Noul smartphone are o cameră principală, de 13 megapixeli, cu funcție de autofocus și flash, care face fotografii la o rezoluție de 4.160 x 2.120 pixeli. Camera secundară, de 5 megapixeli, este ideală pentru a efectua apeluri video sau pentru a face selfie-uri, la o rezoluție de 1.280 x 720 pixeli. Camera principală permite filmarea HD la 30 fps (frames per second – cadre pe secundă), înregistrările putând fi vizionate și pe ecranele televizoarelor dotate cu tehnologia wireless Miracast*.
Modelul X586 dispune de o funcție de autentificare biometrică prin intermediul amprentei digitale. Este o soluție rapidă și sigură de protecție a datelor de pe smartphone, care permite utilizatorilor să deblocheze terminalul, să facă fotografii, să cripteze albumul de fotografii, mesajele și lista de contacte – totul dintr-o singură mișcare.
În plus, noul smartphone are un ecran HD IPS de 5”, cu o rezoluție de 720 x 1.280 pixeli care asigură o bună calitate a culorilor și detaliilor. Opțiunile de conectivitate disponibile includ Bluetooth, Wi-Fi, GPS / A-GPS, Micro-USB, EDGE GPRS.
În ceea ce privește forța de procesare a noului Philips X586, modelul are un procesor quad core de 64 de biți, tactat la 1,5 GHz. Dispozitivul beneficiază de 2GB de RAM și de 16GB ROM. Memoria smartphone-ului poate fi extinsă prin intermediul unui card MicroSD cu o capacitate de până la 128GB.
Philips X586 are un design ergonomic și elegant, cu finisaje obținute cu ajutorul tehnologiei de înaltă precizie CNC (Computer Numerical Control). Carcasa este realizată din materiale metalice și plastice de foarte bună calitate și permite o manevrare sigură și ușoară a dispozitivului. Dimensiunile noului terminal sunt – 71,8 x 144,2 x 8,9 mm, având o greutate de 168 de grame.
Philips X586 este disponibil pe culoarea alb/roz-gold, la prețul de vânzare recomandat de 699 lei.