Cocktail Holidays lansează, în premieră, din România, charter către Iordania, începând din luna septembrie. Peste 1.300 de români sunt estimaţi să îşi petreacă vacanţa la Marea Roşie şi la Marea Moartă, în 2015.
Pachetele turistice de opt zile cu șapte nopți de cazare pornesc de la 560 de euro, incluzând transportul cu avionul, cazarea la hoteluri de trei, patru sau cinci stele, transferuri, asistență turistică, asigurare medicală și storno. Pentru a le facilita accesul, autorităţile iordaniene au renunţat, din 21 mai, la viza de intrare pentru ei.
Iordania era până acum o destinaţie de excursie opţională de o zi-două la Petra, Amman sau Betania, pentru turiştii care mergeau în Israel sau Egipt, sau de vacanţă individuală, cu zboruri de linie ale Tarom şi cu ghid vorbitor de limba română. Zborurile charter vor fi operate de compania Tarom, cu plecare doar din Bucureşti, spre Aqaba, staţiunea iordaniană de la Marea Roşie, în fiecare marţi.
Excursiile opţionale în Amman, la situl arheologic Petra aflat de 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO, centrul mondial al mozaicului de la Madaba, locul botezului lui Iisus Hristos din Betania, fostul oraş roman Jerash sau la castelele din deşert, multe dintre ele, de asemenea, la taberele beduine din Wadi Rum pentru jeep safari sau zborul cu balonul vor putea fi cumpărate încă din România, odată cu sejurul în Iordania.
“În premieră pentru piaţa românească, excursiile opţionale vor fi cumpărate concomitent cu sejurul în Iordania, de la agenţiile din România. În toate tururile, turiştii vor fi însoţiţi de un ghid vorbitor de limba română”, spune Dan Goicea, director general Cocktail Holidays.
Pachetele Cocktail Holidays includ hoteluri de trei, patru şi cinci stele din Aqaba şi de la Marea Moartă. Pachetul care include un hotel de trei stele porneşte de la 560 de euro, pentru un hotel de patru stele de la 614 euro, pentru un hotel de cinci stele de la 825 de euro. Prompt Service Travel Company a fost înființată în urmă cu 22 de ani. Cocktail Holidays este brandul turistic al Prompt Service Travel Company, lansat în urmă cu 11 ani. Turoperatorul a mers pe diversificarea destinațiilor de charter încă din 1995, când a introdus primele sejururi directe către Creta.