Un trader de pe piaţa valutară a dispărut, împreună cu 130 de milioane de lire sterline din banii investitorilor, în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari posibile fraude din istoria recentă a Marii Britanii, citim pe site-ul Telegraph.co.uk.
Joe Lewis, de 59 de ani, este cercetat de poliție după ce echivalentul a peste 200 milioane dolari care susţinea că se află în conturile clienților nu mai există. Se zvonește că printre clienţii săi se află fotbaliști profesioniști și jucători de golf. Toţi aceştia au pierdut banii în schema de investiții a brokerului.
Într-un e-mail trimis clienților săi în urmă cu două săptămâni, Joe Lewis a recunoscut că firma sa, JL Trading, nu mai operează din 2009, după ce a suferit pierderi grele în urma tranzactiilor de schimb valutar dezastruoase.
El a mărturisit în e-mail că a continuat şi în următorii cinci ani să încaseze banii clienţilor săi, într-o încercare de revenire, dar toate aceste încercări au eşuat.
Într-un e-mail trimis cu o lună mai devreme – ca răspuns la preocuparea crescândă din partea investitorilor de a intra în posesia bani lor – Lewis a spus că firma sa a avut o perioda grea. Indiferent care este adevărul, cert este că investitorii, în mare parte britanici, şi-au pierdut banii.
Poliţia a început o anchetă, a luat declaraţii şi au început o investigaţie în ceea ce-l priveşte pe traderul Joe Lewis.