Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut joi proiectantului, în timpul verificării stadiului lucrărilor la străpungerea Splaiul Independenţei - Ciurel, care va face legătura cu autostrada A1, să găsească soluţii pentru înlocuirea unei porţiuni de teren care traversează terenuri private cu un tunel.
Potrivit edilului general, prin realizarea acestei lucrări pe sub pământ ar putea fi economisiţi aproximativ jumătate din cei 600 de milioane de lei, bani alocaţi pentru întreaga lucrare.
El a precizat că acest tunel va conduce la asigurarea mai rapidă a legăturii cu bulevardul Uverturii, pentru a uşura circulaţia pe bulevardul Iuliu Maniu, cea mai aglomerată arteră.
În context, edilul şef a anunţat că vor fi construite două – trei pasaje pietonale menite să fluidizeze traficul pe bd. Iuliu Maniu.
Sorin Oprescu a estimat că şoferii vor putea ieşi pe autostrada Bucureşti – Piteşti, cel mai devreme, în luna februarie a anului viitor.
Lucrarea din zona Splaiul Independenţei – Ciurel constă în realizarea unui sistem rutier de tip ‘drum expres’, care va conecta Splaiul Independenţei cu A1, devenind astfel o alternativă importantă la bulevardul Iuliu Maniu.
Proiectul constă în realizarea infrastructurii unui drum cu trei benzi pe sens, mărginit în anumite zone, de o parte şi de alta, de străzi colectoare ale traficului zonal, asigurându-se astfel circulaţia în regim de prioritate pentru cei care tranzitează zona.
Pe parcursul lucrărilor este prevăzută realizarea mai multor noduri rutiere denivelate: nodul şos. Virtuţii – Splaiul Independenţei, cel de la intersecţia penetraţia A1 – bd. Uverturii, precum şi cel de la intersecţia acestui drum cu şos. de centură şi nodul de legătură cu A1, în zona pasajului CFR de la Ciorogârla.
Până în prezent au fost realizate 47 de coloane forate şi au început excavaţiile în vederea realizării radierului.
Lungimea lucrării este de 8,3 km, durata execuţiei fiind de 35 de luni, iar valoarea contractului de 579.851.193 lei.
SURSA: Agerpres