Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi scăzute și ploi în această săptămână. Astfel, potrivit meteorologilor, de luni, vremea se va menține în general frumoasă, iar unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată vor fi îndeosebi în zona de munte şi în dealurile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei.
Totodată, sursa citată mai precizează că noaptea vor fi înnorări în cea mai mare parte a ţării şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice, în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest, în special la deal şi la munte.
În același timp, vor fi condiţii de grindină, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă însemnate (peste 15…20 l/mp) va fi mai ridicată în zona Carpaţilor Occidentali. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificări în prima parte a zilei în regiunile sud-estice, iar noaptea se va intensifica treptat în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde la rafală se vor atinge viteze de 60…80 km/h.
În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea vr fi cuprinse între 20 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade. Cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală pe de altă parte, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar minima va fi de 13…15 grade.
Cum va fi vremea marți. Progoza meteo ANM
Și marți vremea se va menține caldă. De cealaltă parte însă, în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi la munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi, pe alocuri, grindină. În restul teritoriului, vor fi înnorări temporare, iar astfel de fenomeme se vor semnala pe arii mai restrânse.
Totodată, vântul va avea intensificări, local şi temporar, în toate regiunile, mai ales în cursul zilei, cu viteze mai mari în vestul ţării, precum şi la munte. În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea vor fi cuprinse în general între 21 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul şi centrul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade. Izolat, îndeosebi în sud-estul ţării vor fi condiţii de ceaţă.
Și în București vor fi prezente poloile, însă vor fi de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.
Cum va fi vremea miercuri. Progoza meteo ANM
De miercuri, 26 mai, vremea va continua să fie caldă, cu temperaturi însă puțin mai scăzute. Cerul va fi variabil în sud-estul şi nord-vestul teritoriului, dar în rest vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi, izolat, posibil, grindină. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări la munte, iar în restul teritoriului mai ales în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor menține însă ridicate. Potrivit ANM, acestea vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 28 de grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi cele mai ridicate în Lunca Dunării, iar iar cele minime se vor situa între 8 şi 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat se va semnala ceaţă.
În Bucureşti vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.