Jim Cramer, fost administrator de fonduri speculative, gazda emisiunii „Mad Money” de la CNBC, este renumit pentru comentariile sale îndrăznețe, care, de altfel, i-au asigurat succesul în lumea televiziunii.
Recent, Cramer a făcut o nouă afirmație controversată. „Ne va lovi un val economic, care va fi fantastic pentru investitori”, a declarat el. Investitorii se întreabă, pe bună dreptate, dacă acesta este un semn bun sau rău pentru ceea ce urmează pe bursă, potrivit Moneywise.
Optimismul lui Cramer
Inflația este punctul central al celei mai recente predicții a lui Jim Cramer. El crede că indicele prețurilor de consum din aprilie, care a ajuns la 4,9%, ar putea să inducă în eroare. „Aproape fiecare calcul este incorect. Datele sunt greșite”, susține el. În schimb, Cramer crede că cifrele ar trebui să fie mai mici și că, „de fapt, sunt pozitive pentru Fed”. Dacă inflația încetinește mai repede decât se anticipa, este posibil ca Fed să nu mai fie nevoită să majoreze rata dobânzii. De fapt, unii analiști chiar se pregătesc acum pentru reduceri ale ratei dobânzii. Aceasta ar putea fi teza de bază pentru investitorii mai optimişti. Dar, avertizează unii experți, nu tot ce spune Cramer este literă de lege.
Predicție catastrofală
Una dintre cele mai îndrăznețe predicții ale lui Cramer a fost și cea mai catastrofală. „Bear Stearns este bine”, afirma el în martie 2008, cu doar o săptămână înainte ca gigantul bancar să se prăbușească. Bear Stearns, banca de investiţii cu o istorie de 85 de ani pe Wall Street, a fost afectată de o criză de lichiditate după ce a înregistrat mari pierderi în urma crizei creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat şi a pierderii
încrederii investitorilor.
Acest lucru nu l-a descurajat pe Cramer. După prăbușirea Bear Stearns, Jim Cramer a făcut atât de multe predicții greșite, încât a inspirat mai multe meme-uri, inclusiv apariția contului „Inverse Cramer” de pe Twitter și postarea „Cramer Curse” de pe Reddit. Există, de asemenea, un ETF Inverse Cramer Tracker sub simbolul SJIM. Acesta este motivul pentru care investitorii ar trebui să privească cea mai recentă predicție a gazdei TV cu mari rezerve.
Warren Buffett nu este la fel de optimist
Warren Buffett, probabil cel mai faimos investitor din lume, nu a fost la fel de optimist ca și Cramer în recenta apariție publică. Raportul Berkshire Hathaway arată că ”Oracolul din Omaha” este mult mai prudent. „Majoritatea afacerilor noastre va raporta câștiguri mai mici în acest an, decât anul trecut”, a spus Buffett investitorilor. ”Perioada incredibilă” pentru economia SUA se apropie de sfârșit, a afirmat el.
Nu doar Buffett este îngrijorat
Strategul șef al Morgan Stanley, Mike Wilson, este, de asemenea, îngrijorat de volatilitatea care rezultă din impasul privind ridicarea plafonului datoriilor. Și Miliardarul Stanley Druckenmiller este îngrijorat de o „aterizare dură”, în timp ce economistul canadian David Rosenberg vede o scădere rapidă a câștigurilor, în a doua jumătate a anului. Acesta este, probabil, motivul pentru care administratorii de fonduri speculative celebre, precum Michael Burry și David Tepper, pariază acum pe acțiuni în anumite sectoare de nișă, în ciuda perspectivelor sumbre.