Testele realizate de Consumer Reports au o mare importanță pentru majoritatea cumpărătorilor. Încrederea în rezultate vine chiar din modul în care organizația nonprofit intră în posesia obiectelor testate: acestea sunt achiziționate contra cost și nu puse la dispoziție de producător.
În principiu, o mașină care costă peste 100.000 de dolari americani, mai exact 107.850 USD, ar trebui să asigure proprietarului atât un confort mult, performanțe de top și o utilizare fără griji pe o perioadă îndelungată. Din nefericire, abia intrat în posesia celor de la Consumer Reports, un hibrid Fisker Karma a cedat chiar în perimetru centrului de teste. Și asta după parcurgerea a doar 320 km.
Într-un comunicat postat pe 8 martie pe site-ul propriu, Consumer Reports anunță că șoferii de test au avut surpriza de a vedea luminile de pe bord sclipind de câteva ori și să audă un sunet de atenționare în privința unei defecțiuni, pentru ca apoi cutia de viteze să treacă automat în poziția „Park”.
Din acel moment vehiculul a „refuzat” să răspundă la orice altă comandă. Organizația a anuțat, de asemenea, că dintre cele 80 de vehicule pe care le achiziționează anual pentru a fi testate, acesta este primul care cedează înainte de finalizarea verificărilor.
Fisker Karma este un vehicul hibrid care se poate deplasa circa 80 km doar cu ajutorul propulsiei electrice. Apoi, un motor termic de 2.0 litri care dezvoltă 260 CP preia sarcina și, în timpul funcționării, generează energia necesară reîncărcării bateriilor care alimentează cele două uzine de forță electrice. Conform producătorului, mașina poate ajunge de la 0 la 100 km/h în numai 7,9 secunde iar viteza maximă atinsă este de 153 km/h.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/Ivhp-i6i3vE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>