Un virus pentru telefoanele mobile a infectat peste un milion de terminale

Mai mult de un milion de telefoane mobile din China au fost ţinta unui virus denumit Zombie, conform CNN, care citează agenţiile de presă chineze.

Virusul denumit Zombie se transmite de la un telefon la altul şi transmite toate datele de pe SIM, numere de telefon, mesaje, către serverele controlate de hackeri.
Virusul se transmite prin SMS-uri cu link-uri spre site-urile infectate. Sunt prezentate ca link-uri spre jocuri, filmulețe, aplicații. Doar în luna septembrie se înregistrau un milion de terminele infectate. Autorităţile chineze au luat măsuri pentru a opri acest atac, însă apar noi versiuni, greu de detectat.
Virusul a fost lansat împreună cu o aplicație de securitate creată de compania Chendu Qimiao. Oficialii acestei companii au declarat că nu au nicio legatură cu virusul, adăugând că este foarte greu pentru utilizatori să îşi dea seama care aplicaţii sunt infectate şi care sunt sigure.
SURSA: CNN