Exerciţiul evaluează capacitatea instituţiilor financiare care operează în SUA de a rezista unei noi crize financiare majore. Testele de stres au fost introduse ca răspuns la criza financiară din 2008 şi urmăresc dacă principalele 33 de bănci care operează în SUA pot să rămână operaţionale chiar şi într-o perioadă de criză financiară severă şi recesiune.
Santander Holdings şi Deutsche Bank Trust Corp au picat şi anul trecut testele de stres din SUA.
Fed a anunţat că 'persistă slăbiciuni substanţiale şi extinse' în planurile celor două bănci privind majorarea capitalului, chiar dacă s-au înregistrat unele îmbunătăţiri.
În timp ce toate cele 31 de mari bănci americane au trecut testele de stres, Morgan Stanley a obţinut doar aprobarea condiţionată şi trebuie să prezinte un nou plan de majorare a capitalului până la sfârşitul anului. Băncile care au trecut testele de stres pot majora dividendele sau îşi pot răscumpăra acţiunile.
Cele mai mari bănci americane după active sunt JPMorgan Chase & Co, Bank of America Corp, Citigroup Inc şi Wells Fargo & Co.
Cel mai sever scenariu al testelor de stres indica o recesiune profundă în SUA, care ar fi dus la scăderea pieţei bursiere cu 50%, creşterea şomajului la 10% şi scăderea cu 25% a preţului la locuinţe. De asemenea, a fost inclusă o recesiune severă în zona euro şi în Marea Britanie, dar nu s-au luat în calcul efectele ieşirii acesteia din UE – Brexit. AGERPRES